Secolul 20 a stat sub semnul lui doi, al bipolaritatii, al antagonismelor sau chiar al conflictelor, calde sau reci. Relativul echilibru si evolutia societatii umane n-au insemnat decit inlocuirea unui conflict cu altul. Schisma exterioara a fost reflexul unei profunde dezbinari interioare, intre suflet si personalitate, intre trup si minte, intre material si spiritual, intre masculin si feminin, intre local si universal etc.
Din punct de vedere numerologic, secolul 21, dupa o prima perioada extrem de convulsiva, promite trecerea de la doi la unu, de la bipolaritate la unitate, promite regasirea unitatii umane pierdute cindva, in illo tempore, si recunoasterea faptului ca avem, ca oameni, mai multe lucruri in comun decit care ne separa, ca sintem construiti dupa acelasi ADN, dincolo de multiplicitatea infinita a manifestarilor exterioare. Unitatea si echilibrul sint recuperate si prin realizarea treimii sacre (2 plus 1 egal 3). Ca bobul de griu care, insamantat, se divide, iar din dubla radacina se naste un fir nou, ce va produce mai multe boabe la maturitate s.a.m.d. Auspiciile sint, asadar, mult mai bune, in pofida framintarilor actuale, a crizei generalizate, a lipsei de eroi si de modele. Framantarile, din pacate, vor mai dura, renuntarea la vechile clisee fiind dureroasa, iar trecerea catre unitate lenta si dificila. Dar schimbarea (Apocalipsa) a inceput si este ireversibila. Ne asteapta deci „un cer nou si un pamint nou”, interior si exterior. Urmariti, in particular, ziua de 21 a lunii a 12-a, anul 2012.
Istoria va redeveni arhetipala, iar viata adevarata va fi restaurata in toata fragilitatea ei. Efectul de domino al caderii dictaturilor intra in aceasta miscare mai vasta. Se va impune un Nou Canon, mult mai uman si mai spiritual totodata, care insa va fi privit intii ca o mare erezie, dar care va aduce cu sine o noua viziune cosmologica (Kosmos-ul antic, care includea in ordinea sa toate dimensiunile: fizica, emotionala, mentala, spirituala, se cere recuperat), ce va permite resurgenta miturilor din care istoria si-a luat chip. Pe calea spre o noua Constiinta, asistam la psihizarea lumii si a perceptiei noastre despre ea.
Adancimea cunoasterii este direct proportionala cu misterul ei, ce nu poate fi epuizat, caci realitatea ramine „ghicitura” pauliniana sau iluzoriu val al Mayei, ce ramine de nedezlegat in sensurile ei ultime, decit poate in „eterna zi a opta” (Berdiaev), ca amprenta a sigiliului divin sau edificiu al Analogon-ului. Din acest punct de vedere, istoria este un nonsens. Ea este, cel mult, o fiica a Evei, entitatea simbol al indiscretiei, neascultarii si „cunoasterii”, dar mereu avida si gravida de sens.
Ducem o viata haotica, dar „din haos toate s-au nascut si s-or intoarce-n haos„. Indata ce intuim posibilitatea unei vieti mai frumoase, in pofida rezistentei vechilor obiceiuri, intreaga fiinta interioara devine un teatru de razboi: viata cea noua isi cauta salas, cu suferinta, cu masura, dar cu perseverenta pina la victorie, care se traduce prin instalarea unei noi rinduieli, printr-o noua armonie si implinire, practic – printr-o noua viata, in care tot ce atingem sa se insufleteasca in iubire. Spiritul divin se reintoarce in viata omului. „Fericiti cei curati cu inima, caci ei il vor vedea pe Dumnezeu”. Cuvintul vibreaza si lucreaza din nou, dupa o purificare benefica. Asta este adevaratul progres.
Daca vrem sa fim copii ai timpului nostru, mai curind decit copii ai parintilor nostri, cred ca trebuie sa inlocuim obsesiva obiectivitate stiintifica cu subiectivitate si relativitate. Este, daca vreti, diferenta dintre aparenta si esenta. Canonul occidental se schimba, sistemul sau imunitar cedeaza, precum al omizii care intra in crisalida. De cealalta parte, in pofida unui permanent lamento, este asteptata o entitate noua: fluturele, sau un Nou Canon, care a inceput deja sa se configureze si tinde spre desavirsire, opus si complementar celui anterior.
Secolul 21 ne apare astfel ca fiind ceea ce in daoism se numeste „calea intoarsa” (fan) a lui Dao, evolutia sa ciclica, spiraloida. Fara indoiala, am mai trait sub zodia unitatii si iata ca Dumnezeu isi reia marsul in istorie, in destinul umanitatii. Cosmosul si istoria se regasesc din nou si inainteaza impreuna prin complementaritatea contrariilor de tip alb/negru. Modernitatea, cu prelungirile sale postmoderne, a luat sfirsit si nu ne inspira decit compasiune, datorita orbirii ei, imanentismului ei si caii gresite pe care a dus omenirea, mai ales in secolul 20, cel mai critic secol al istoriei cunoscute. Astazi iesim din labirintul maniheist si revenim la Unul, ca niste copii rataciti, revenim acasa, la Tatal.