Firmele europene care dezvoltă tehnologii în special pe zona de mediu vor putea obține noi finanțări, în schimbul unui pachet minoritar de acțiuni, dintr-un nou fond de investiții, care țintește o valoare de 300 de milioane de euro, lansat de compania franceză de capital Partech.
Partech Growth Impact Fund caută firme B2B (care se adresează companiilor), aflate încă la început, dar care au ajuns totuși la venituri anuale de cel puțin 10 milioane de euro. Investitorii oferă bani și consultanță pentru susținerea firmelor, să treacă la nivelul următor, odată ce acestea încep să atingă maturitatea comercială.
Noul fond de investiții are în vedere mai ales companii cu impact pe lanțurile valorice din: industrie, sectorul agro-alimentar (agri-food), mediu.
Mai multe detalii: startupcafe.ro