Pe cate voci cantam Prohodul natiei sau: Se cauta un doctor mamos pentru Romania
Poate cea mai bizara, insatiabila forma de masochism colectiv care ar putea fi clasificata in asa-zisul spatiu comunitar s-ar gasi tot in Romania.
Bomboana de pe coliva: mimarea reformei statale
In afara unui grup foarte restrans de “imbogatiti de razboi” (adica de pe seama celor 21 ani de ani trecuti de la revolta din decembrie), toti declara, in intimitate macar, ca nu mai pot suporta sa traiasca in Romania. Ca nu se mai simt mandri ca sunt romani. Le este pur si simplu lehamite. Dar continua. Vreau sa spun ca nu fac nimic sa se schimbe ceva in stilul lor profund de viata. Continua, in fapt, intr-un mod hotarat toxic, propagarea lehamitei, dar mai ales continua sa asume conventia ipocrita in care au intrat inca din primii ani ai “vietii active”. O tanara experta in branding, Madalina DIACONESCU, o constata de pe urma unei analize a profilurilor de pe site-urile de socializare – cu anumita stupefactie – intr-un recent articol din revista BIZ: “Sunt semnalele unei natiuni nemultumite, demoralizate, fara incredere in sine, care nu a mai avut demult succese adevarate. Suntem o natiune care isi asteapta destinul, in loc sa-l provoace.” Pana si actualulul ministru de externe a diagnosticat recent intr-un interviu din revista “22.ro” aceeasi stare de depresie generalizata, adaugand – ca verdict – ca societatea romaneasca traieste un sfarsit de ciclu politic. Dar, pe buna dreptate, de analize si diagnoze ne-am saturat pana peste cap. De la politicieni marcanti care denunta “Raul in toate”, cum este si eminentul teolog – om de stat Theodor BACONSCHI, ne-am astepta, oarecum in spiritul lui Holderlin citit prin Heidegger, sa se manifeste activ ca niste inainte- mergatori care sa arate Calea, sau macar o noua cale mai coerenta, mai corelata, mai fezabil de parcurs, mai ferita de tabloidizare telenovelistica, mai cu picioarele pe pamant, nu cu ochii la un decrepit “vis american” din filmele inepte de serie B.
Fara sa vrem, toate neajunsurile de care vorbim, mai ales cand este vorba de lipsa de coerenta sau de vreo vointa politica de indreptare minima a starii de lucruri duc cu gandul la precaritatea leadership-ului romanesc, la inversarea tablei de valori si la razboiul hilar al egocentrismelor ce populeaza fiecare dintre grupurile semnificative care isi disputa puterea sau influenta. Intrega atmosfera ii arata inevitabil cu degetul pe intelectuali, deoarece, fara complicitatile lor meschine, poate ca natiunea romana n-ar fi devenit atat de rapid “o populatie”, si aceea in pragul dezintegrarii (cel putin a reperelor valorice pe care le mai are). Si eu cred ca fara pactele facute secret sau pe fata de multi oameni luminati cu fortele imposturii propulsate la varf in ’89 nu s-ar fi ajuns atat de departe in auto-marginalizarea poporului roman in Europa. De abia acum am prins a nemira ca pana si Franta, aliatul istoric si strategic al Romaniei, in toate imprejurarile dramatice ale istoriei, nu ne mai vrea in Spatiul Schengen.Intr-un fel, toate invizibilele eforturi sisifice pe care le-au intreprins tehnicienii constinciosi care au facut posibila pregatirea pentru a deveni flancul estic real al UE s-ar putea narui curand. Dar, din nou, nu din cauza lor, ci tot a “elitelor super-puse” care printr-o dezastruoasa, condamnabila incoerenta a gesturilor politice pe care le-au promovat decenii de-a randul ne aduc acum in fata unui deznodamant, totusi, destul de previzibil. Atunci cand am organizat Masa Rotunda din 15 octombrie si l-am invitat pe Ambasadorul Frantei in Romania, am constatat cat de repede s-a eschivat sa participe, macar cu un reprezentant cu titlu de observator. La fel si Germania. Am presimtit pe cont propriu de atunci deriva in care aveam sa ne gasim curand, asa cum o realizasem si in miezul crizei incepute inaintea alegerilor din 2008 si care au condus la un blocaj similar, dar pe taram economic si, ulterior, politic. Iar acum, cand ne aflam, pe deasupra si in impas constitutional, pentru ca sa fie bine asezata pe coliva mioritica bomboana potrivita Romaniei.
Ghici cine presara sarea peste mamaliga romaneasca?
La ora actuala, in fine, si Guvernatorul BNR a devenit considerabil mai pro-activ si in considerarea complexului de factori economici nocivi (care ne agreseaza) si vorbeste fatis despre furt generalizat, inclusiv in ceea ce priveste absorbtia Fondurilor UE. In jurul polului de influenta reprezentat de acesta, pare sa aiba loc o prima regrupare mai credibila de forte a intelectualilor si, mai ales, a practicienilor din domeniul academic si al practicienilor de profesii liberala, care se credeau pana nu demult cu totul deasupra acestor vicisitudini, minimalizate din mers. Peste prima incercare de acest fel, cea din anii ’90 (Un viitor pentru Romania), la care Dl Isarescu insusi a fost fondator, s-a cam asternut colbul hrisoavelor de altadat’. Ramane de vazut, daca – in peisajul atat de decadent pe care il exhiba narcisist mass-media de astazi – mai ramane spatiu de manevra si afirmare pentru o “platforma a profesionistilor”, cum o numeste Calin GEORGESCU, animatorul acesteia si al Clubului de la Roma in tara noastra. Proabil ca o revenire la profesionisti sa devina vitala mai devreme decat ne-am astepta chiar pentru dezarticulata clasa politica cu care defilam inca in Europa. Pe de alta parte insa, fara o fuziune si o mult sporita convergenta a platformelor actuale de diverse orientari, inclusiv cea a oamenilor de afaceri viabili inca si necompromisi politic, nu va exista energie persuasiva a corpului electoral si mai ales presiune civica suficienta pentru a misca lucrurile din unghiul paralizant in care se gasesc.
Macar de frica buricului netaiat
Deocamdata, in plin noiembrie, anticipam putini si firavi ghiocei la primavara, in cazul in care fiecare “grup reformist” va juca mai departe la paralele inegale, pe culoare separate si tanjind frenetic sa convearga la un iluzoriu plus infinit. In plus, sprijinul pentru schimbarea conduitei Statului roman trebuie sa vina si din partea cel putin a catorva State Membre cu interese majore in Romania, printre care ar fi firesc sa se numere neaparat Franta si Germania, tocmai tari care ne contempla mai degraba acum de pe o banca sceptica de arbitraj. Ei sunt primii care stiu ca mamaliga nu explodeaza mai niciodata pe aici, iar atunci cand o face, sarea o presara tot cineva din afara cand ceaunul sub presiune e sa dea in clocot. Altfel spus, s-ar cuveni sa sustinem mult mai clar o reformare din temelii a Statului roman, insa doar in masura in care aceasta se va savarsi in directia de actiune a europenizarii decisive, anume a promovarii cetateniei europene active si a consecintelor Tratatului de la Lisabona pana in cele mai indepartat catun romanesc. Cum vedem insa, economia troglodita dambovitean pe care ne-am asezat sperantele de prosperitate, nu pare sa mai raspunda defel la stimulii cardiaci ai politicienilor zilei. Dialogul din societate este cel mai adesea un lung sir de monologuri paralele, auto- suficiente si deghizand de fapt nesatule pofte de inavutire si manipulare in masa. O constat cu prisosinta, pe cont propriu, din nou, cand recapitulam in gol esecurile de dinainte de aderarea din 2007. De asemenea, cand – pregatind pentru 29 noiembrie, la Camera de Comert, editia a VI- a a Zilei Europene a Concurentei si Competitivitatii , observam ca ne confrutam mai mult cu potrivnici si resemnati, gata sa piara pre limba lor, mai degraba decat sa vizeze un efort conjugat de actiune comuna, tocmai pentru imbunatatirea climatului viciat pe care il acuza prin spate, dar doar la un pahar de vorba. Daca nu vom fi in stare sa ne renuntam la a juca in acest vodevil desuet (sau farsa macabra, dupa caz) riscam sa ramanem cu 1001 proclamatii reformiste, iar noul nascut plasmuit ca Fat Frumos – Statul roman, cu ombilicul tot nerezolvat…
Din acest unghi de vedere, toate marile confruntari si batalii sunt inca de purtat. Cine se inscrie?
