UPDATE 13 SEPTEMBRIE 2024:
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă prelungirea pȃnă la data de 04.10.2024, ora 14.30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, aferentă Intervenției DR-07„Silvo-mediu și climă” din cadrul PS PAC 2023-2027.
După avizarea dosarului tehnic de către Garda Forestieră, solicitanții pot depune, la Centrele Județene APIA, cererile de finanțare însoțite de documentele specificate în Ghidul solicitantului.
Solicitantul finanțării trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidul Solicitantului, documente care sunt publicate pe site-ul API, la link: https://apia.org.ro/planul-national-strategic-2023-2027-pns-al-romaniei/interventii-implementate-din-pns/silvo-mediu-si-clima-dr-07/
Alocarea financiară pentru sesiunea 1/2024 este de 75.850.112 euro.
Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din Fondul Forestier Național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:
– Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care valoarea plăților compensatorii acordate este 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
– Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care valoarea plății compensatorii acordate este 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).
Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.
Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.
Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 ha.
Proprietarii de terenuri forestiere care dețin suprafețe mai mici și/sau care nu îndeplinesc condițiile de accesare se pot asocia pentru a aplica în cadrul schemei de ajutor de stat.
Pădurile încadrate în tipul I funcțional (TI – conform prevederilor amenajamentului silvic) nu sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, iar terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafața angajată.
Sursa: APIA
ȘTIREA INIȚIALĂ 17 IUNIE 2024:
Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunţă lansarea sesiunii 1 de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, aferentă Intervenției DR-07„Silvo-mediu și climă” din cadrul PS PAC 2023-2027.
Angajamentele voluntare asumate în baza schemei de ajutor de stat contribuie la atingerea obiectivelor specifice ale Uniunii Europene de:
- Atenuare a schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin îmbunătățirea sechestrării carbonului,
- Promovarea dezvoltării sustenabile și a gestionării eficiente a resurselor naturale, cum ar fi apa, solul și aerul,
- Stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor.
Alocarea financiară pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, aferentă Intervenției DR-07 „Silvo-mediu și climă” din cadrul PS PAC 2023-2027 este de 75.850.112 euro.
Cererile de finanțare pentru schema de ajutor de stat pot fi depuse în intervalul 17 iunie 2024 ora 9,00 – 13 septembrie 2024, ora 14,30.
După avizarea dosarului tehnic de către Garda Forestieră, solicitanții pot depune, la Centrele Județene APIA, cererile de finanțare însoțite de documentele specificate în Ghidul solicitantului.
Solicitantul finanțării trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidul Solicitantului: https://apia.org.ro/planul-national-strategic-2023-2027-pns-al-romaniei/interventii-implementate-din-pns/silvo-mediu-si-clima-dr-07/.
Selecția Cererilor de finanțare în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 202/2024 publicat pe site-ul APIA.
Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site-ul APIA a Raportului de selecție aprobat de către directorul general al DGDR – AM PS.
Sursa: APIA