95.000 de locuitori din județul Sibiu vor avea acces la apă și canalizare cu ajutorul fondurilor europene

marcel-bolos.jpeg

Ministrul Fondurilor Europene, dl. Marcel Boloș, a semnat ieri la Mediaș în prezența dnei. vicepremier Raluca Turcan, documentele pentru implementarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnit și Dumbrăveni din județul Sibiu. Proiectul, cu o valoare de 122 milioane euro, va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. 95.265 locuitori vor beneficia de servicii de apă și canalizare ca urmare a implementării acestuia.

„Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră cu ocazia aniversării a 753 de ani de atestare a orașului Mediaș, cu prilejul oficializării acestui proiect de o deosebită importanță pentru cetățeni. Este încă un pas pe care orașul dumneavoastră îl face pentru a deveni un pol de dezvoltare în județul Sibiu. Acest fapt se datorează bunei colaborări dintre autoritățile locale și cele centrale, așa cum este normal, de altfel, pentru a putea construi și implementa proiecte de anvergură în beneficiul real al locuitorilor”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

„Acesta este un obiectiv prioritar pentru dezvoltarea județului și este parte importantă a unui mare program de investiții deblocat de Guvernul Orban la momentul preluării guvernării. Ceea ce am realizat astăzi la Mediaș cu ministrul Fondurilor Europene reprezintă cea mai bună dovadă a ceea ce înseamnă ca un guvern să se concentreze pe marile proiecte de investiții. Fondurile europene reprezintă o resursă importantă alternativă de finanțare pentru dezvoltarea României. Noi suntem determinați să o folosim la maximum în actualul, dar și în următorul exercițiu financiar multianual. Pregătim deja axele de finanțare pe care se va concentra absorbția fondurilor europene între 2021-2027”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

Ministrul Fondurilor Europene a adăugat că în primele 6 luni ale mandatului său România a reușit să absorbe 2 miliarde euro, ceea ce înseamnă 6,5% din totalul celor 31 miliarde. De asemenea, a anunțat că în viitoarea perioadă de programare autoritățile publice locale vor beneficia de 13 miliarde de euro datorită descentralizării.

S.C. Apa Târnavei Mari S.A. va implementa proiectul în 18 Unități Administrativ Teritoriale (UAT-uri) din județul Sibiu: Mediaș, Târnava, Copşa Mică, Axente Sever, Valea Viilor, Dârlos, Blăjel, Brateiu, Șeica Mare, Biertan, Aţel, Dumbrăveni, Hoghilag, Alma, Arpașu de Jos, Agnita, Bârghiș, Alţâna.

Datorită implementării proiectului se va realiza un grad de conectare cu apă de 75,44% a regiunii (din care 61,14%% conformă cu Directiva 98/83/EC, la 98,51%) și 76,5% cu apă uzată (din care 69,1% conformă cu Directiva 91/271/CEE, la 98,3%). Vor fi create locuri de muncă în zonă în timpul implementării și al exploatării proiectului. Cel mai mare beneficiu va fi creșterea calității vieții populației pentru sănătatea și confortul său.

Investiții în rețeaua de alimentare cu apă:

  • vor fi construiți 139,6 km noi de aducțiune și vor fi reabilitați alți 9,3 km;
  • vor fi construiți 74,9 km de rețea de distribuție și vor fi reabilitați 56,3 km;
  • va fi reabilitată sursa de apă Arpașu și va fi extinsă sursa de apă Dumbrăveni;
  • vor fi construite 25 de stații de clorinare, dar și 25 de rezervoare pentru a fi integrați și puși în funcțiune 19 km de aducțiuni;
  • va fi construită o rețea de distribuție de 46,6 km de aducțiune în Copșa Mică.

Investiții în rețeaua de canalizare:

  • vor fi construiți 34,7 km de rețea de canalizare 20 km conducte de refulare și vor fi reabilitați alți 33,9 km, dar și stația de epurare Șura Mică;
  • vor fi integrate și puși în funcțiune 38,8 km de rețea de canalizare în zona Copșa Mică și va fi integrate o instalație de uscare a nămolului.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.