
In cativa ani, discrepantele economice dintre Moldova si Ardeal se vor reduce, sustine ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.
Prezent ieri la conferinta de evaluare economica pe termen mediu, organizata in aceste zile la Iasi, ministrul a afirmat ca zona de nord-est a tarii va avea in perioada urmatoare un ritm de crestere mai mare decat Ardealul, iar discrepantele dintre regiuni nu vor mai fi atat de mari.
„Investitiile, fie ca provin din fonduri bugetare, din fonduri europene sau din aport de capital strain vor creste in urmatorii patru ani, iar Moldova va beneficia si ea de aceasta evolutie. O parte din bani vor ajunge aici”, a spus Vosganian.
Potrivit acestuia, in urmatorii patru ani, investitiile in Romania, vor ajunge la 200 miliarde de euro. „50 de miliarde vor fi investitii din fonduri bugetare, 15 miliarde vor fi fonduri de energie, 30 de miliarde vor fi investitii straine directe, iar 20 de miliarde vor fi acoperite din fonduri europene.
In ultimii patru ani, investitiile bugetare au crescut de peste cinci ori, iar in ceea ce priveste ponderea investitiilor publice, Romania ocupa de departe primul loc in Uniunea Europeana”, a afirmat ministrul Economiei si Finantelor.
Mai multe detalii: www.evenimentul.ro