Reprezentantii Primariei Targu-Jiu vor depune, in luna februarie, un proiect cu finantare din bani europeni, cu o valoare de 4 milioane de euro, care prevede imbunatatirea cresterii eficientei sistemului de iluminat public la nivelul municipiului, a declarat primarul Marcel Romanescu. Potrivit sursei citate, pentru orasele din regiunea Olteniei a fost alocata suma de 10 milioane de euro, urmand sa se faca o selectie a proiectelor care vor beneficia de finantare.
“Am pregatit un program pentru imbunatatirea cresterii eficientei sistemului de iluminat public la nivelul municipiului Targu-Jiu, sunt doua aspecte pe care vrem sa le atacam, unul in perioada imediat urmatoare, pentru ca avem termen 18 februarie pentru depunerea documentatiei in vederea inlocuirii actualului sistem de iluminat public cu un sistem cu corpuri de iluminat pe leduri, care presupune o scadere cu 30% a consumului de la nivelul municipiului. La nivelul regiunii noastre sunt alocate, prin finantare europeana, 10 milioane de euro. Este o competitie la care participa toate orasele din sud-vestul Olteniei, iar in urma acestei competitii, acea suma de 10 milioane de euro va fi repartizata in functie de punctajul care se va calcula. Noi am depus un proiect de peste 4 milioane de euro. Un alt proiect se refera la panourile fotovoltaice, avem si suprafata de teren identificata, insa in acest moment nu e deschisa nicio axa de finantare pentru parcuri fotovoltaice“, a precizat Marcel Romanescu.
Directorul tehnic al Primariei Targu-Jiu, Marius Ionescu, a afirmat, in aceeasi conferinta de presa, ca, anual, costurile pentru iluminatul public sunt de circa 1,5 milioane de lei, iar implementarea noului proiect ar scadea facturile cu circa 30%.
Sursa: Administratie.ro