Suma de 5,5 miliarde de euro ne va da șansa să reabilităm întreaa infrastructură principală de irigații, desecare și drenaj

irigatii.jpg

România va beneficia de o linie de finanţare de 5,5 miliarde de euro din programul de rezilienţă pentru refacerea infrastructurii principale de irigaţii, desecare, drenaj şi combaterea eroziunii solului până în anul 2027, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Emil Dumitru.

„România are o sumă consistentă de luat pe programul de rezilienţă, aproximativ 33 de miliarde de euro, din care Ministerul Fondurilor Europene a identificat o linie de finanţare pe ceea ce înseamnă sistemul de gestionare a apei. Este vorba de infrastructura principală de irigaţii, desecare, drenaj şi combaterea eroziunii solului. Practic, România în ultimii 30 de ani nu a avut resurse financiare să reabiliteze infrastructura principală de irigaţii, iar din acel vestit miliard de euro din bugetul naţional, care a fost aprobat printr-o lege în 2015, în momentul de faţă s-au investit undeva la 170 de milioane de euro, ceea ce este foarte puţin, ţinând cont de schimbările climatice şi de seceta pedologică care a afectat o parte importantă din România în anul 2020. E clar că avem nevoie de irigaţii şi de refacerea întregii infrastructuri de irigaţii ca să putem avea o producţie constantă. Suma totală a acestui program este de aproximativ 5,5 miliarde de euro din bani europeni, ceea ce înseamnă că ne va da şansa să putem să reabilităm întreaga infrastructură principală de irigaţii, desecare şi drenaj”, a precizat Dumitru.

Oficialul Ministerului Agriculturii susţine că suma de 5,5 miliarde de euro va permite reabilitarea sistemului de irigaţii pe aproximativ 3 milioane de hectare, iar o suprafaţă similară pe desecare şi drenaj.

„În momentul de faţă suntem în stadiul în care fundamentăm fişa măsurii pe care o vom trimite la Comisia Europeană şi Comisia va aproba această linie de finanţare. Credem noi că numai cu bani europeni se pot realiza investiţii în infrastructura principală de irigaţii, de desecare şi drenaj, şi aceasta poate fi ultima şansă pe care România o are ca să poată să redea în sistem de irigaţii aproximativ 3 milioane de hectare şi pe desecare şi drenaj alte 3 milioane de hectare”, a afirmat Emil Dumitru.

Din punct de vedere tehnic, în primii doi ani, respectiv în 2021 şi 2022, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) trebuie să fie pregătită să contracteze 70% din valoarea totală a programului, iar reabilitarea trebuie să se finalizeze nu mai târziu de anul 2027, pentru a se putea face decontări cu Comisia Europeană.

„În noiembrie se notifică Comisia Europeană, se primeşte acceptul, speram că va fi unul pozitiv, dacă vor mai fi schimburi de opinii pe ceea ce înseamnă observaţiile Comisiei va trebui sa răspundem foarte repede şi de la anul, practic, operaţionalizăm acest program de rezilienţă care va avea inclusiv componenta de asistenţă tehnică, iar cei care lucrează cu aceste fonduri vor putea fi plătiţi din bani europeni. Vom face repede caietele de sarcini… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top