Învingerea criminalității financiare: Comisia revizuiește normele privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului

AML.png

Comisia Europeană a prezentat ieri, 20 iulie, un pachet ambițios de propuneri legislative menite să consolideze normele UE privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

Pachetul include, de asemenea, propunerea de înființare a unei noi autorități a UE, care va avea drept misiune combaterea spălării banilor. Acest pachet face parte din angajamentul Comisiei de a proteja cetățenii UE și sistemul financiar al UE împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului. Scopul acestuia este să asigure o mai bună detectare a tranzacțiilor și a activităților suspecte, precum și eliminarea lacunele exploatate de infractori în vederea spălării produselor activităților ilicite sau a finanțării activităților teroriste prin intermediul sistemului financiar. Astfel cum s-a reamintit în Strategia UE privind o uniune a securității pentru perioada 2020-2025, consolidarea cadrului UE privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului va contribui și la protejarea cetățenilor europenilor împotriva terorismului și a criminalității organizate.

Măsurile adoptate astăzi consolidează în mod semnificativ cadrul existent al UE, ținând seama de provocările noi și emergente legate de inovarea tehnologică. Printre acestea se numără monedele virtuale, creșterea gradului de integrare a fluxurilor financiare de pe piața unică și caracterul global al organizațiilor teroriste. Aceste propuneri vor contribui la crearea unui cadru mult mai coerent, astfel încât operatorii care fac obiectul normelor privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului (CSB/CFT), în special cei care desfășoară activități transfrontaliere, să-și poată îndeplini cu o mai mare ușurință sarcinile legate de respectarea normelor CSB/CFT.

Pachetul de astăzi constă în patru propuneri legislative:

  • un regulament de instituire a unei noi autorități UE de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului;
  • un regulament privind CSB/CFT, care cuprinde norme direct aplicabile, inclusiv în domeniul cerințelor de precauție privind clientela și în cel al cerințelor referitoare la beneficiarii reali;
  • A șasea directivă privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, care înlocuiește actuala Directivă (UE) 2015/849 (A patra directivă privind combaterea spălării banilor, modificată prin A cincea directivă privind combaterea spălării banilor) și care cuprinde dispoziții ce vor fi transpuse în legislația națională, cum ar fi normele privind autoritățile naționale de supraveghere și unitățile de informații financiare din statele membre;
  • revizuirea Regulamentului din 2015 privind transferurile de fonduri, menită să permită urmărirea transferurilor de criptoactive (Regulamentul 2015/847/UE).

Sursa: Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top