AM POIM a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului privind monitorizarea consumului de energie la consumatorii industriali, aferent Obiectivului Specific 6.2/REACT-EU din cadrul POIM.
Solicitanţii eligibili în cadrul OS 6.2/REACT-EU sunt:
- Societăţile cu personalitate juridică (denumite în continuare societăți) din industrie cu consumuri de peste 1.000 tep/an (definite drept mari consumatori de energie, conform ANRE) care trebuie să implementeze sisteme de monitorizare în vederea identificării rapide a soluţiilor non-cost de reducere a consumurilor şi care trebuie să deţină un instrument puternic de urmărire şi cuantificare a efectelor pozitive ale aplicării măsurilor de creştere a eficienţei energetice.
Valoarea maximă eligibilă a finanţării nerambursabile acordate pentru o întreprindere unică (indiferent de tipul acesteia – mică, mijlocie sau mare) nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 euro, calculat la cursul Inforeuro din luna anterioară depunerii cererii de finanţare.
Vor fi finanţate proiecte care au ca obiectiv implementarea acţiunii de implementarea unui număr de sisteme de monitorizare a consumurilor de energie la consumatorii industriali.
Propunerile și sugestiile publicului pot fi trimise la sediul din Șos. București-Ploiești, nr. 1 – 1B, Victoria Office – intrarea str. Menuetului, nr. 7, București, sector 1 și/sau pe adresa de email: [email protected], până la data de 20.08.2021.
Descarcă ghidul
Sursa: MIPE