Programul Germaniei de subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice se va încheia prematur, după ce s-au rambursat aproximativ zece miliarde de euro din 2016.
Iniţial, subvenţiile pentru achiziţionarea de vehicule electrice erau menite să se acorde până la finalul lui 2024. Cei care au solicitat deja subvenţiile vor primi banii, dar nu vor fi acceptaţi noi solicitanţi începând de luni.
Potrivit Autorităţii rutiere germane (KBA), la finele lunii aprilie, pe drumurile din Germania circulau aproximativ 1,2 milioane de vehicule complet electrice, cu mult sub obiectivul de 15 milioane de vehicule fixat pentru 2030.
Preţurile ridicate, autonomia limitată şi lipsa de staţii de încărcare, în special în zonele rurale, sunt considerate principalele motive pentru care vânzările de vehicule electrice înregistrează întârzieri.
Sursa: g4media.ro