SCRISOARE DESCHISĂ
GUVERNUL ȘI MINISTRUL MIPE PUN ÎN PERICOL ATRAGEREA FONDURILOR EUROPENE – PRINCIPALA ȘANSĂ DE REDRESARE ECONOMICĂ A ROMÂNIEI
Către:
Președintele României, domnul Nicușor Dan
În atenția:
Prim-ministrului României, domnul Ilie Bolojan
Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Dragoș Pîslaru
Ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, domnul Dragoș Pîslaru
Președintelui Senatului României
Președintelui Camerei Deputaților
Liderilor grupurilor parlamentare
Blocului Național Sindical
Domnule Președinte,
Sindicatul Reprezentativ „MIPE Normalitate”, în numele a peste 1.400 de angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, vă solicită ca, în contextul consultărilor care au loc astăzi, 19 august 2026, la Palatul Cotroceni privind Legea salarizării, situația profesioniștilor care gestionează fondurile europene să fie introdusă pe agenda discuțiilor.
Vă solicităm să interveniți înainte de definitivarea legii și să susțineți o soluție care să permită păstrarea acestor profesioniști în sistem.
Nu este doar o problemă salarială. Este o problemă de interes național.
România are nevoie urgentă de investiții și de miliardele de euro disponibile prin fondurile europene. Dar fondurile europene nu se absorb singure.
În spatele acestor miliarde sunt profesioniști cu 10, 15 sau 20 de ani de experiență, care evaluează, contractează, monitorizează, verifică și autorizează proiecte și cheltuieli de sute de milioane și miliarde de euro.
Acești oameni reprezintă memoria și expertiza sistemului. Iar specialiștii au început să plece.
Măsurile adoptate începând cu anul 2025 și soluțiile aflate în discuție prin noua Lege a salarizării riscă să accelereze acest proces, într-un moment în care România este contracronometru pentru PNRR și pentru absorbția fondurilor europene.
Problema pe care o semnalăm privește întregul personal care gestionează fonduri europene, din structurile centrale și regionale ale MIPE.
În cazul personalului ale cărui cheltuieli salariale sunt eligibile și rambursate prin programele de asistență tehnică, asigurarea unor venituri competitive poate fi susținută din fonduri europene, fără pmpact pentru bugetul de stat aferent acestor cheltuieli.
Aceasta este tocmai rațiunea asistenței tehnice: consolidarea capacității administrative și atragerea și retenția specialiștilor într-un domeniu în care statul concurează direct cu mediul privat.
De ce să pierdem profesioniști dacă nu realizăm economia bugetară invocată?
Situația personalului din structurile cu rol de organisme intermediare in managementul fondurilor europene este doar un exemplu concret, deja semnalat si ignorat. În ultima forma cominicata oficial a proiectului, personalul OIR este retrogradat in grila de salarizare, cu venituri diminuate, desi are aceleasi atributii si acelasi statut cu personalul autoritatilor de management.
Prin adresa nr. 5008/07.08.2026, transmisă ca răspuns la memoriul Sindicatului „MIPE Normalitate”, chiar conducerea MIPE a susținut necesitatea corectării încadrării personalului și a arătat că soluția propusă are impact bugetar favorabil, întrucât cheltuielile salariale sunt eligibile și rambursate prin Programul Asistență Tehnică 2021–2027.
Cu toate acestea, tocmai ministrul MIPE, Dragoș Pîslaru, cel care cunoaște direct realitatea din minister, volumul uriaș de muncă, deficitul de personal, presiunea termenelor și riscul pierderii fondurilor europene, precum si argumentul impactului bugetar favorabil, nu susține până la capăt propriul personal și nu impune corectarea acestor inechități în noua formă a Legii salarizării.
Contradicția este greu de înțeles: Ministerul recunoaște oficial problema, confirmă că soluția este justificată și chiar favorabilă bugetar, dar ministrul care conduce instituția nu reușește să transforme această poziție oficială într-o soluție pentru propriii angajați, sub pretextul unei indelungi clamate echitati salariale.
Echitatea prost interpetata va atrage inevitabil noi disparitati si dezechilibre intre chiar intre functionarii care gestioneaza fonduri europene in ministere diferite.
Riscul major pe care il semnalam este ca legea in forma actuala va conduce din nou la un val de procese pentru discriminare salariala, care vor conduce la afectarea bugetului de stat.
Dacă nici ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene nu apără profesioniștii care gestionează fondurile europene, cine îi mai apără?
Dar problema este mai largă decât situația OIR. România are nevoie de o soluție pentru întregul corp profesional care gestionează fondurile europene.
Domnule Președinte,
Vă solicităm ca, înainte de definitivarea Legii salarizării, să susțineți:
o grilă distinctă de salarizare pentru personalul care gestionează fonduri europene, care să reflecte complexitatea, responsabilitatea și importanța strategică a activității;
un nivel salarial competitiv cu mediul privat, care să permită retenția profesioniștilor cu experiență;
utilizarea finanțării disponibile prin programele de asistență tehnică pentru susținerea cheltuielilor eligibile cu personalul;
eliminarea diferențelor nejustificate de salarizare între categorii de personal care exercită atribuții echivalente.
Solicităm, de asemenea, ca reprezentanții Sindicatului „MIPE Normalitate” să fie consultați înainte de definitivarea prevederilor Legii salarizării aplicabile personalului care gestionează fonduri europene.
Nu solicităm privilegii și nu solicităm bani suplimentari de la bugetul de stat.
Solicităm să ni se permită utilizarea resurselor europene disponibile pentru păstrarea profesioniștilor care fac posibilă atragerea altor miliarde de euro în România.
Fără profesioniști nu există absorbție. Fără absorbție nu există investiții.
Angajații care contribuie la aducerea miliardelor de euro în economia României trebuie păstrați în sistem, nu împinși să plece.
Vă solicităm să interveniți acum, înainte să fie prea târziu.
Păstrarea profesioniștilor care gestionează fondurile europene nu este doar o problemă salarială. Este o investiție în capacitatea României de a se redresa economic.
Cu deosebită considerație,
Carmen Elena Maican
Președinte
Sindicatul Reprezentativ „MIPE Normalitate”
19 august 2026
