Daca ar fi sa ne luam dupa felul in care ne vedem ar trebui sa fim fruntea Europei. Asta pentru ca romanul se vede harnic si gospodar, priceput la toate si avand un puternic sentiment national. Ultimul aspect privit poate sub aripa enuntului: „Noi nu ne vindem tara…decat in rate”.
Cu alte cuvinte credem ca potential de crestere avem, doar suntem harnici si gospodari. Dar, din pacate, aici intervine una din problemele narcisismului. Aceea care tine de punctul de unde privesti lucrurile, adica cel propriu si personal, cel care te favorizeaza intotdeauna. Caci, deh… zvonurile ca am putea fi o fata mare, urata… sunt doar dezinformari.
E drept, nici varianta externa nu ni se potriveste…adica departe de mine gandul ca am fi un fel de vampir-hot-gimnast-mancator de lebede, asa cum poate s-ar grabi occidentalii sa ne catalogheze.
Si atunci? Ce caracteristica ne da avantajul concurential in fata altor tari? Ospitalieri?! Poate, uneori… si asta in limitele unei infrastructuri ce te face sa uiti orice ti-ar aduce aminte ca esti binevenit. Stau si ma gandesc: mentalitatile noastre sunt un sir lung de atitudini, invatate pe parcursul a mai multor ani, mentalitati pe care le gasim a fi greu de lepadat.
Ne-am obisnuit, printr-o indoctrinare tovaraseasca, sa fim umilii executanti ce asteapta intotdeauna sa le fie luminata calea pe care trebuie sa mearga pentru „propasirea neamului si cladirea socialismului”. Ne-am obisnuit sa asteptam, in loc sa actionam.
Si atunci, poate, doar poate, caracteristica de succes, cea care ne-ar putea scoate din partea de jos a clasamentului bunastarii, e una pe care inca nu am ajuns sa o invatam.