Marile oportunitati de afaceri din 2011

AOAR, oportunitati, afaceri

Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) a identificat noile provocari si oportunitati pentru mediul economic actual si a prezentat, in cadrul unei conferinte de tip workshop, mai multe scenarii de evolutie a Romaniei (cel in care „ne adancim” acum este supranumit „Merge si asa”). Dintre oportunitatile anului 2011, enumerate de presedintele AOAR, Florin Pogonaru, cea mai interesanta pare sa fie agricultura.

„Orice criza aduce cu ea schimbari dramatice, dar si oportunitati. Romanii ar trebui sa fructifice oportunitatile aduse de crizele sectoriale, cum ar fi cea alimentara sau cea a inflatiei ori a scumpirii petrolului. in agricultura chiar merita sa investesti acum, pentru ca s-ar putea sa avem surprize mari”, ne-a declarat Florin Pogonaru.

El considera ca si industriile „rezistente la criza”, in care se fabrica produsele de baza, dar si cea de medicamente, prezinta mari oportunitati de investitii. Iar oamenii de afaceri care au avut mari disponibilitati financiare la inceputul recesiunii sunt acum in masura sa dea „lovituri de maestru”, a mai spus liderul AOAR.

Cat despre provocarile anului, Pogonaru afirma ca marile pericole vin din evolutiile externe, in special Grecia (tara in care se afla multe companii si banci cu active in Romania) si lumea araba. Din interior, principala provocare o reprezinta filosofia fiscala, care „ar trebui schimbata”, conchide presedintele AOAR.

Cinci greseli fatale in afaceri

Neindeplinirea promisiunilor facute in reclame fata de clienti si cresterea prea rapida in raport cu potentialul firmei sunt cele mai frecvente greseli pe care le fac intreprinzatorii, au afirmat specialistii in management care au participat la conferinta organizata de AOAR.

Alte trei greseli ar mai fi derularea afacerii fara o strategie pe termen mediu si lung, ignorarea tendintelor si evolutiilor de pe propria piata sau a celor macroeconomice, ca si ramanerea la conducere, de unul singur, a intreprinzatorului dupa ce afacerea s-a dezvoltat peste capacitatea lui umana de munca. De altfel, aceasta din urma greseala (lipsa de delegare a atributiilor) este identificata in studiile de management din SUA ca fiind cauza care „decimeaza” 40% din intreprinderile mici si mijlocii din intreaga lume.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top