
La eveniment au participat domnul Tanczos Barna, secretar de stat in cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, doamna Gordana Lazarevic, ministru adjunct in cadrul Ministerului de Finante din Republica Serbia, doamna Genevieve Leveaux, desk officer in cadrul DG Regio, Comisia Europeana, precum si actorii cheie din aria eligibila a Programului.
In cadrul acestei intalniri, au fost aprobate 46 de proiecte, cu un buget total de 16,86 milioane euro din fonduri IPA, astfel impartite:
– 17 proiecte pe Axa Prioritara 1 – Dezvoltare economica si sociala;
– 7 proiecte pe Axa Prioritara 2 – Mediu si pregatirea pentru situatii de urgenta;
– 22 de proiecte pe Axa Prioritara 3 – Promovarea schimburilor intre comunitati.
Datorita numarului mare de proiecte depuse care au intrunit un punctaj ridicat in cadrul procesului de evaluare, Comitetul Comun de Monitorizare a decis suplimentarea alocarii initiale, in valoare de 10,42 milioane euro, cu suma de 6,44 milioane euro.
In cadrul intalnirii, au mai fost adoptate:
– Descrierea Sistemului de Management si Control al Programului;
– Planul Anual de Evaluare pentru 2010;
– modificarea Planului Multianual de Evaluare
– corrigendum-ul Manualului de Identitate Vizuala, aferent Programului IPA de Cooperare Transfrontaliera Romania-Republica Serbia.
De asemenea, Comitetul Comun de Monitorizare a aprobat alocarile financiare pentru urmatorul apel pentru propuneri de proiecte.
Astfel, pentru Axele Prioritare 1 – Dezvoltare economica si sociala în valoare de 8.223.312 euro si 3 – Promovarea schimburilor între comunitati in valoare de 2.302.527 euro, va fi lansat un apel pentru propuneri de proiecte similar celui precedent.
Toata documentatia necesara va fi adusa la cunostinta celor interesati in luna septembrie 2010.