Romania va deschide opt birouri de promovare comerciala si economica, in Rusia (Sankt Petersburg), Irak, Qatar (Doha), Vietnam (Hanoi), Indonezia (Jakarta), Senegal (Dakar), Kenya (Nairobi) si Hong Kong, a declarat Ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Pe de alta parte, vor fi inchise temporar birourile de promovare economica din Dublin, Copenhaga, Lisabona, Tripoli si Damasc, iar unul dintre cei trei consilieri economici ai Romaniei de la Beijing va fi trimis in Hong Kong.
Varujan Vosganian a precizat ca tara noastra are, in prezent, 83 de reprezentanti comerciali in strainatate, iar zone intregi cu piete traditionale pentru exporturile Romaniei nu sunt acoperite.
Secretarul de stat Manuel Donescu a afirmat ca Ministerul Economiei are in vedere, pe termen scurt, in urma consultarii cu mediul de afaceri, relocarea unor birouri de promovare, pentru a sustine companiile romanesti de a intra pe anumite piete emergente.
El a mentionat ca in 2010 numarul birourilor comerciale ale Romaniei a fost redus de la 130 la 80 si a apreciat ca aceasta masura a fost una nesabuita intr-o perioada de criza economica.
Ministrul Varujan Vosganian a prezentat o situatie potrivit careia exporturile Romaniei au reprezentat unul dintre pilonii cresterii economice in 2013 si, alaturi de industrie si agricultura, ar putea genera o crestere economica de 2,2-2,5%. In primele cinci luni din 2013, deficitul comercial al Romaniei a fost de 2,2 miliarde euro, cu 1,5 miliarde euro mai mic decat in perioada similara din 2012. Exporturile au crescut la 19,7 miliarde euro, iar importurile au coborat la 21,9 miliarde euro.
In UE, exporturile Romaniei au crescut cu 4,7%, iar in zona extracomunitara au avansat cu 8,2%. Exporturile au urcat cu 36% catre Marea Britanie, cu 33% in relatia cu Federatia Rusa, 25% – Brazilia, 17% – China, 19% – Canada. Ministrul a subliniat, totodata, ca aproape 80% din exporturile Romaniei sunt produse manufacturate – 43% masini si echipamente de transport, 33,8% – alte produse manufacturate, 6,3% – produse chimice si conexe.
Sursa: Ministerul Economiei