Schimbari in ceea ce priveste programul Prima Casa

Casa-Bani1.jpg

Casa-Bani1Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) anunta schimbari importante in cadrul programului Prima Casa, incepand cu 1 octombrie 2015.

Astfel, tinerii care si-au cumparat sau construit locuinte prin programul Prima Casa, pot achizitiona o casa mai mare, cu conditia sa vanda proprietatea detinuta si sa lichideze creditul garantat de stat.

Aceste operatiuni trebuie facute pana la data incheierii contractului de vanzare-cumparare a noii locuinte.

In plus, pentru a se asigura continuitatea programului, plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate in sistem revolving. Sumele eliberate in urma rambursarilor creditelor acordate in cadrul programului la scadenta sau anticipat, precum si ca urmare a lichidarii creditelor acordate initial pentru a achizitiona/construi o noua locuinta in cadrul programului vor reintregi plafonul total al garantiilor, acesta fiind utilizat de banci pentru acordarea de noi garantii. Perioada de executare a garantiilor si a perioadei in care beneficiarii vor putea plati ratele restante a fost majorata.

De asemenea, plata garantiei acordate in cadrul programului se va efectua in maximum 90 de zile de la formularea cererii de plata, nu in maximum 90 de zile de restanta. Ordinul prevede detalierea modalitatii in care finantatorii pot renunta la cererile de plata, precum si a posibilitatii repunerii beneficiarului in drepturile si obligatiile aferente contractelor de credit si de garantare, dupa ce plata garantiei a fost efectuata. Retragerea cererii de plata se poate efectua pana in penultima zi de efectuare a platii valorii de executare a garantiei de catre Ministerul Finatelor Publice, beneficiarul putand recurge o singura data la aceasta facilitate.

De asemenea, actul normativ reglementeaza situatia de preluare/cedare a locuintei si a finantarii garantate, respectiv situatia in care sotia sau sotul preia sau cedeaza dreptul de proprietate dobandit prin achizitionarea/construirea unei locuinte in cadrul programului, ca urmare a adoptarii regimului matrimonial al separatiei de bunuri, prin conventie matrimoniala.

Sursa: FNGCIMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top