Cel mai in voga program national de sprijin pentru companiile mici – Start-up Nation Romania – nu are bani pentru finantarea planurilor de afaceri ale celor peste 8.500 de firme noi care au castigat cursa in prima sesiune de proiecte si doar o rectificare bugetara, care intarzie, ar putea schimba datele problemei, sustine Florin Jianu, presedintele Consiliului National pentru intreprinderile Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR).
„In acest moment programul Start-up Nation este pe credite de angajament. Noi asteptam rectificarea bugetara care sa treaca sumele destinate proiectului Start-up Nation de pe credite de angajament pe credite bugetare, astfel incat platile efective sa inceapa sa fie facute“, spune Florin Jianu, in al carui scurt mandat de ministru al mediului de afaceri, la inceputul anului, a fost initiat programul Start-up Nation. Creditele de angajament reprezinta limita maxima a cheltuielilor ce pot fi angajate, in timpul exercitiului bugetar, in limitele aprobate. Pe credite de angajament nu se fac insa plati, fiind necesara recalificarea lor in credite bugetare care reprezinta suma aprobata prin buget, reprezentand limita maxima pana la care se pot ordonanta si efectua plati in cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate in cursul exercitiului bugetar si/sau din exercitii anterioare pentru actiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanta si efectua plati din buget pentru celelalte actiuni.
Sursa: Ziarul Financiar