Forfetarea impozitelor sau forfecarea a ceea ce a mai ramas de (s)muls?
~ Note de lectura la ancheta „FORBES” referitoare la fiscalitatea romaneasca in actiune ~
Daca sa spunem ca mai era ceva de demonstrat cu privire la starea administrarii Romaniei ca stat, cred ca locul 146 din 181 posibile cu privire la atractivitatea de a investi in tara noastra tine loc suficient de orice alta dizertatie sau argumentatie posibila (clasamentul este preluat din Raportul international „Doing Business, apud revista „FORBES”, nr.5/2000, p. 16).
Demn de interes si de admiratie mi se pare dosarul intocmit in acest recent numar sub coordonarea Danei BANZEA si a Alexandrei TAMASAN referitor la schimbarile recente de relationare dintre regimul fiscalitatii, pe de o parte, si soarta initiativei private din zona afacerilor girate de micii intreprinzatori. Cu o ironie sardonica, autoarele evoca auto-satisfactia unui avocat specializat in lichidari de firme care reusise ca, intr-o singura zi, sa desfiinteze dintr-o trasatura de condei nu mai putin de 20 de firme. Din nefericire, daca acest ritm s-ar mentine, indeosebi intr-un flux si un ritm incontrolabil de catre autoritati, dar si de societatea civila in intregul ei, efectele ar putea sa se dovedeasca mai degraba melancolice decat radioase. Prognoza care vorbeste despre iminenta desfiintare a unui numar 200 000 de societati comerciale nu ar merita sa lase pe nimeni indiferent, nici macar pe avocatul incantat doar pentru o zi, pomenit in ancheta mentionata.
Dosarul intocmit de publicatia internationala nu urmareste sa exprime neaparat verdicte si chiar il compatimeste cumva pe ministrul de finante in functie in legatura cu rolul ingrat care i se pretinde de a aduce rapid mult mai multi bani la bugetul public. Totusi, meritul principal al anchetei rezida in reliefarea periculoasei necorelari intre noile constrangeri fiscale evocate, pe de o parte, si slaba colectare a taxelor si impozitelor reusita de guvernul roman (care nu depaseste 70% fata de procentul de minima decenta de 90% din celelalte state UE, vezi p. 17). Bilantul final al investigatiei este redactat totusi intr-o nota pregnant pesimista, dar care pare in mare masura de bun simt: „Statul (roman, N.A) este insa orb. Nu vede ca prin urmarirea intereselor proprii (pur birocratice, N.A.) va afecta bunastarea mediului de afaceri. Impunand un impozit forfetar menit sa carpeasca un buget prost gestionat sugruma afacerile mici inca din fasa si le priveaza de posibilitatea de a prospera in viitor.” (vezi idem).
La modul destul de generic, evident fara oportunitatea unei argumentari laborioase, autoarele nu pot decat reclama/proclama necesitatea rapida a unei de-birocratizari energice si a unei simplificari a legislatiei. De doua decenii, aceste invocari revin si in campaniile electorale, dar capitalismul de cumetrie hulit, dar instaurat in mare masura de tandemul Iliescu–Nastase & Comp. ramane piatra de moara, cu care orice finantist oricat de suplu, de stilat sau de monden, de la Theodor Stolojan la Daniel Daianu sau Varujan Vosganian se consoleaza in tacere si abstinenta, fara a fi in stare, in mod practic si radical, sa rupa ciclul „gaurilor” si al „obligatiilor” care ii leaga de maini si de picioare de miile de verigi care i-au propulsat in acele inalte demnitati. Va fi oare Dl Gheorghe Pogea, la origine, ardelean manager sadea, eroul civilizator care sa izbuteasca ruptura necesara in perpetuarea actualei Odisei fiscale, in care copios continua sa se zbata statul roman?!?
