A fost prelungită perioada pentru schema de ”Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025

madr.jpg

UPDATE 7 NOIEMBRIE 2924

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a decis astăzi prelungirea termenului pentru ajutorul de minimis acordat în cadrul Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025. Decizia a fost prezentată în cadrul Ședinței de Guvern, urmând ca în cel mai scurt timp aceasta să îmbrace și forma juridică corespunzătoare.

Astfel, potențialii beneficiari pot solicita ajutorul de minimis la Direcțiile Agricole Județene până la data de 18 noiembrie a.c.

Hotărârea nr. 1342/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 1 noiembrie 2024, iar termenul inițial pentru depunerea cererilor era de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Sursa: MADR


ȘTIREA INIȚIALĂ 30 OCTOMBRIE 2024:

În Ședința de Guvern din data de 30 octombrie 2024 a fost aprobată schema de ”Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025.

Prin aprobarea acestui act normativ este avută în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru: tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.

Beneficiarii acestei forme de sprijin pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate.

Cuantumul ajutorului de minimis este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Depunerea cererilor și documentelor justificative se va face în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Valorificarea producției se realizează până la 31 ianuarie 2025 inclusiv. În ceea ce privește verificările în teren, acestea se vor realiza de către echipe mixte ale DAJ-urilor și ale APIA și vor viza deplasarea în teren pentru stabilirea suprafeţelor cultivate şi evaluarea producţiei de legume.

Impactul bugetar al acestei forme de sprijin, finanțată de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2025, este de maximum 124.337.500 lei, reprezentând echivalentul a 25.000.000 euro. În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor depășește resursele financiare totale alocate schemei de ajutor de minimis, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional.

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top