Acordul pentru programul Mediu, adaptare la schimbările climatice şi ecosisteme, finanțat din fonduri SEE, a fost semnat de ministrul Roxana Mînzatu

c86fe9b72f3a1e574365d79ff15a1d9b-879x500.jpg

Ministrul Fondurilor Europene, Dna. Roxana Mînzatu, a semnat acordul pentru programul „Mediu, adaptare la schimbările climatice şi ecosisteme”, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021.

Cu un buget de 23.529.412 euro, acesta este implementat de Ministerul Mediului, în parteneriat cu Agenția Norvegiană de Mediu și va susține proiecte ce vor contribui la îmbunătăţirea stării mediului înconjurător în ecosisteme şi la reducerea efectelor poluării şi a altor activităţi umane.

Activitățile finanțate se referă la:

îmbunătăţirea stării unor ecosisteme, prin restaurarea mlaştinilor
Valoare apel – 3,5 milioane euro;
îmbunătăţirea capacităţii de management şi a abordării riscurilor generate de substanţele periculoase, prin reducerea contaminării istorice cu substanţe periculoase în situri şi depozite de deșeuri
Valoare apel – 5 milioane euro;

creşterea capacităţii autorităţilor locale de a reduce emisiile şi de a asigura o mai bună adaptare la schimbările climatice, prin susţinerea acestora în dezvoltarea şi implementarea unor planuri de adaptare la schimbările climatice
Schemă de granturi mici pentru dezvoltarea planurilor – 1 milion euro

Valoare apel pentru implementarea planurilor – 7,45 milioane euro;

îmbunătăţirea conținutului de informaţii geografice pentru factorii de decizie, în vederea implementării şi dezvoltării politicilor de mediu, prin producerea unui model digital pentru o suprafaţă de 50 km², precum și dezvoltarea profesională a 100 experţi din instituţii cu atribuţii de mediu şi îmbunătăţirea accesului publicului larg la informaţii geografice, prin internet;
Proiect predefinit cu un buget de 5 milioane euro (continuarea proiectelor din perioadele de programare anterioare);

Consolidarea relaţiilor bilaterale între entităţi din România şi din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein (vizite de studiu, workshop-uri, reuniuni tehnice)
Valoare – 150 mii euro.

Solicitanţi de finanţare eligibili sunt instituţii/autorităţi publice locale şi municipalităţi, instituţii de cercetare în domeniul mediului și ONG-uri.

Sursa: MFE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top