Afacerea cu ferme de porci a nepotului lui Paul Stănescu, anchetată de Parchetul European

EPPO-parchetul-european.png

Parchetul European anchetează cinci persoane pentru „fraudă agravantă” în materie de subvenţii din fonduri UE care implică o fermă de creştere a porcilor din Olt, prejudiciul estimat de anchetatori fiind de 667.000 de euro. Unul dintre cei vizaţi este Alex Stănescu, nepotul secretarului general al PSD, Paul Stănescu.

Potrivit EPPO, este vorba despre un proiect de înfiinţare a unei ferme de creştere a porcilor în oraşul Corabia, judeţul Olt, finanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

„Conform anchetei, beneficiarul fondurilor, cu sprijinul furnizorului de echipamente şi al consultantului de proiect, a prezentat documente false pentru bunuri care au fost achiziţionate la un preţ mai mic şi care erau de altă natură sau cantitate decât cele solicitate din FEADR, obţinând astfel în mod nejustificat fonduri de la bugetul UE în valoare de 667.000 EUR. De asemenea, se înţelege că doi angajaţi ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) din România, în exercitarea atribuţiilor lor, au menţionat în mod fals că au efectuat controale corecte la faţa locului ale echipamentelor solicitate de beneficiar”, conform comunicatelor DGA și EPPO.

Urmare a anchetei, o sumă suplimentară de aproximativ 500.000 euro a fost împiedicată să fie obţinută în mod nejustificat de la bugetul UE.

Mai multe detalii: hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top