Ajutorul de 7.000 euro/fermă. Ce fermieri primesc sprijinul excepțional?

management_agricol.jpg

Regulamentul european care prevede un ajutor de 7.000 de euro/exploatație pentru fermierii afectați de criza provocată de noul coronavirus și 50.000 de euro pentru IMM-uri a intrat oficial în vigoare de ieri, vineri – 26 iunie odată cu publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Inițial, ajutorul pe fermă a fost stabilit la 5.000 de euro, dar ulterior suma a fost majorată. Alocarea financiară se face din PNDR, în limita sumelor rămase disponibile și până într-un procent de 2% din totalul banilor de revin României, astfel că vorbim de circa 160 de milioane de euro la nivel național atât pentru producători, cât și pentru procesatori.

Statele membre, inclusiv România, pot achita fermierilor o sumă forfetară care urmează să fie plătită până la 30 iunie 2021, pe baza cererilor de sprijin aprobate de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020. Criteriile de plată trebuie reglementate de fiecare stat în parte, în funcție de ramurile afectate de criză și care necesită acest sprijin excepțional.

Ce fermieri pot primi sprijinul de 7.000 euro/exploatație

Trebuie subliniat că decizia UE nu este obligatoriur de implementat dacă Guvernul unui stat membru nu dorește să introducă noi scheme de sprijn pentru fermierii afectați de noul coronavirus. În România, însă, producătorii agricoli au cerut ajutor întrucât afacerile lor au fost puternic impactate atât în perioada stării de urgență, cât și ulterior. Cele mai mari pierderi de venit le-au avut fermierii mici și medii pentru care ajutorul de 7.000 de euro pe fermă este binevenit, deși nu acoperă integral gradul de afectare.

„Fermierii și întreprinderile rurale au fost afectați într-un mod fără precedent de consecințele epidemiei de COVID-19. Restricțiile extinse de circulație instituite în statele membre, precum și închiderea obligatorie a magazinelor, a piețelor în aer liber, a restaurantelor și a altor unități ospitaliere au creat perturbări economice în sectorul agricol și comunitățile rurale și au condus la probleme legate de lichidități și de fluxul de numerar pentru fermieri și pentru micile întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării de produse agricole. Acest fapt a creat o situație excepțională care trebuie să fie abordată”, se arată în documentul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene… Mai multe detalii aici. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top