Analiză BNR: Sectoarele care au atras cele mai importante finanțări bancare în primul semestru din 2022

credit-1.jpg

Companiile din industria extractivă au consemnat cea mai însemnată creștere a soldului creditelor bancare în primul semestru 2022, acesta dublându-se față de nivelul din decembrie 2021, până la circa trei miliarde de lei, reiese din datele Băncii Naționale a României (BNR).

Ca valoarea, industria extractivă se menține în continuare pe ultimul loc în topul celor mai creditare sectoare economice.

O altă evoluție care s-a produs în primele șase luni din 2022 este creșterea accelerată a împrumuturilor accesate de companiile de utilități, de 82,2%, avans care a făcut ca stocul acestora să-l depășească, în premieră, pe cel al creditelor luate de companiile din construcții – 10,7 miliarde de lei față de 10,6 miliarde de lei.

Și sectorul construcțiilor a înregistrat o rată semnificativă de creștere a creditării în 2022, de aproape 20%.

Creditele accesate de companiile din comerț, în continuare pe locul întâi din punct de vedere al volumului, au crescut cu 15,8% în primul semestru, în vreme ce stocul împrumuturilor bancare ale companiilor din industrie au consemnat un avans de 11,9%. Și agricultura a marcat o creștere de două cifre, respectiv 10,%.

Cele mai slabe evoluții s-au înregistrat în cazul companiilor din zona de servicii și de imobiliare, cu avansuri de 2,2%, respectiv 6,4% în primul semestru.

Citește articolul integral aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top