APEL 2 PENTRU PROPUNERI DE PROIECTE 2021. PROGRAMUL „ÎN STARE DE BINE”

cover-apel-2-07-1536x864-1.png

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) lansează Apelul 2 pentru propuneri de proiecte 2021 în cadrul Programului „În stare de bine”. Programul „În stare de bine” este un program de finanțare adresat organizațiilor neguvernamentale din România, susținut de Kaufland România și implementat de FDSC.

Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile Cultură, Sport sau Viaţă Sănătoasă şi care se adresează cu grupurile vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.

DOMENIILE DE ACȚIUNE

  • Cultură: proiecte care stimulează și facilitează expunerea şi implicarea grupurilor vulnerabile şi a comunităţilor din care acestea fac parte la activități culturale/creaţia culturală sau care prin activități culturale contribuie la prevenirea/combaterea situaţiilor de vulnerabilitate a cetăţenilor;
  • Sport: proiecte care cresc participarea și facilitează expunerea grupurilor vulnerabile şi a comunităţilor din care acestea fac parte la activităţi de educaţie fizică şi sport, inclusiv evenimente sportive la nivelul comunităţii sau care, prin activități sportive, contribuie la prevenirea/combaterea situaţiilor de vulnerabilitate a cetățenilor;
  • Viață sănătoasă: proiecte care vizează reducerea inegalităților sociale ale grupurilor vulnerabile şi comunităţilor din care acestea fac parte, printr-o abordare integrată, împreună cu acestea, a mai multor aspecte ale vieții personale și sociale ale acestora.

PARTENERIAT

În cadrul proiectelor finanțate în Programul În Stare de Bine este încurajată colaborarea cu diverse entități (alte ONG-uri, instituții publice, mediul de afaceri local etc.) pentru a maximiza rezultatele și efectele proiectului propus.

Parteneriat oficial în cadrul proiectului poate fi însă realizat doar între două sau mai multe organizații neguvernamentale.

VALOAREA FINANŢĂRII

Bugetul total al Programului pentru anul 2021 este de 4.870.000 lei.

Din acesta, un procent de 50% (2.435.000 lei) va fi alocat pentru Apelul 2, la care se adaugă și eventualele sume rămase necontractate din Apelul 1.

Valoarea minimă a sprijinului financiar acordat pentru un proiect, numit în continuare finanţare nerambursabilă din fonduri private în cadrul acestui Apel, este de 50.000 lei, iar valoarea maximă nu poate depăşi  240.000 lei.

DURATA PROIECTELOR

Durata minimă a unui proiect înscris în carul Apelului 2/2021 este de 3 luni, iar durata maximă este de 6 luni.

Estimăm posibilitatea începerii proiectelor din data de 1 septembrie 2021. Toate proiectele trebuie să își incheie implementarea activităților până la data de 28 februarie 2022.

MODALITATEA DE APLICARE

În cadrul acestui Program, o organizaţie poate primi o finanţare nerambursabilă pentru un singur proiect în calitate de Solicitant sau partener pe perioada întregului Program.

Pentru Apelul 2/2021 o organizație nu poate depune mai mult de 1 propunere de proiect în calitate de solicitant sau partener și poate primi finanțare în calitate de solicitant sau partener pentru maxim 1 propunere de proiect în cadrul prezentului Apel. În cazul în care organizația are un proiect finanțat in cadurl Apelului 1/2021, aceasta nu va mai putea depune proiect în apelul 2.

PERIOADA DE DEPUNERE A PROIECTELOR PENTRU APELUL21 DE PROPUNERI DE PROIECTE DIN 2021 ESTE ÎNTRE 23 IUNIE 2021, ORA 09:00 ȘI 25 IUNIE 2021, ORA 16:00.

Solicitanţii pot adresa întrebări referitoare la acest apel  prin email la adresa [email protected] sau telefonic la 0740.200.894. Persoană de contact: Laura Cireaşă.

In cazul întâmpinării unor dificultăți legate de utilizarea sistemului online, solicitanții pot adresa întrebări prin email la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0757.579.176.

Programul se adresează organizațiilor neguvernamentale din România (asociații, fundații sau federații). Mai multe informatii cu privire la eligibilitatea solicitanților se regăsesc în Ghidul Solicitantului.

Website

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top