APIA: Fermierii mai pot depune doar miercuri modificari la cererile de plata din campania 2018

tineri_fermieri.jpg

Fermierii mai au la dispozitie doar o zi, respectiv miercuri, 31 mai, pentru depunerea unor modificari la cererile unice de plata din cadrul campaniei 2018, a anuntat, marti, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA).

Potrivit unui comunicat al institutiei remis AGERPRES, in intervalul 1 iunie – 1 iulie 2018, reprezentantii APIA vor efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plata, esantionarea acestora precum si transmiterea esantioanelor, conform dispozitiilor europene.

De asemenea, intre 1 iulie si 1 octombrie 2018 se va efectua controlul la fata locului pentru cererile unice de plata esantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligatii specifice, in iarna sau in primavara anului urmator.

Plata avansului pentru anul de cerere 2018 se va efectua in perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2018, iar plata finala ca diferenta intre cuantumul acordat in avans si cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va realiza intre 1 decembrie 2018 si 31 martie 2019.

Campania de primire a Cererilor Unice de Plata pentru anul 2018, in cadrul careia au fost inregistrate un numar de 866.749 cereri, pentru o suprafata declarata la plata de circa 9,648 milioane de hectare, s-a incheiat pe data de 15 mai, judetele cu cele mai multe cereri fiind Suceava (47.438 cereri), Dolj (37.344), Bihor (36.432), Maramures (34.383) si Botosani (34.176).

Pe lista judetelor cu cele mai mari suprafete solicitate la plata se afla Timis (527.762,46 hectare), Constanta (495.029,96 hectare), Teleorman (419.661,07 hectare), Dolj (418.818,68 hectare) si Calarasi (375.232,41 hectare).

APIA precizeaza faptul ca, in perioada 16 – 31 mai 2018, inclusiv, la sediile centrelor judetene/ locale ale Agentiei fermierii pot depune modificari la Cererile Unice de Plata in cadrul Campaniei 2018, fara aplicarea de penalitati.

Sprijinul financiar este finantat din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top