APIA primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019

cerere.jpg

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând din data de 03 septembrie 2020, se depun cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, într-un interval de 10 zile lucrătoare.

Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăsește în OUG nr.148/27.08.2020, publicată în Monitorul Oficial nr 806 din data de 02.09.2020, și poate fi descărcat de pe site-ul APIA.

Cererile se depun la Centrele locale/ judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia a fost depusă Cererea unică de plată în Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la Centrele județene/locale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.

Beneficiari:
a) producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
b) producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înființat în toamna anului 2019 următoarele culturi: grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiță.

Beneficiarii trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiții :
a) să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate;
b) suprafața calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafața totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate;
c) să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată 2020;
d) nu se afla în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat va fi însoțită de următoarele documente:
a) copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor;
b) coordonate bancare în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la Cererea unică de plată 2020.

Sursa: APIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top