Bogatii nostri, bogatii lor

„Epatare” si „parvenire” ar fi poate primele lucruri pe care majoritatea romanilor le vad la noua clasa a bogatilor, oameni care au avut acces la informatii si resurse in perioada marilor privatizari si care au stiut sa-si creeze afaceri prin jonglarea unei legislatii timide si neadaptate unei economii de piata viabile. Exagerez! Sunt multi oameni care au pornit de la nimic si au pus pe picioare afaceri bine conturate, dar pe care, nu-i asa, ne place sa-i includem in tagma parvenitilor si a celor ce au furat cat au putut duce.

Grija romanului pentru vecin e proverbiala. Nu e grija lui „ajuta-ti aproapele”, ci grija lui e „cu ce-i mai buna capra lui?!”. Neobositi in a astepta roadele malaiete ne complacem intr-o stare continua de autocompatimire. Toti fura, nimic nu merge in tara asta si la toti ne e greu! Statul sa ne dea! Doar ca statul e format tot din oameni, care pot avea sau nu capacitatea de a da, sau lua conform meritelor.

La 20 de ani de la revolutie, inca bajbaim in cautarea unei economii stabile… iar cand vin vesticii si ne arata batul, aplecam capul rusinati si-i aratam cu degetul pe bulgari: „Ei au copt-o mai rau ca noi!”. Revenind la bogatii nostri. Nu sunt mai cu mot sau mai urati decat bogatii lor. Fiecare se misca si s-a miscat in limitele permise de lege, lege votata de alesii de seama ai poporului, alesi votati de noi.

Felul in care s-au dezvoltat bogatii nostri tine, alfel spus, de noi. Cum i-am crescut, asa ii si avem, iar asteptand din partea acestora recunostinta comunista de impartire echitabila a resurselor e un fapt nociv si creator de deprimati. Bogat poate fi oricine dar, dupa cum spunea un mare bancher american (J.P. Morgan), „primul pas pentru a ajunge undeva e sa te decizi sa nu ramai in locul in care esti”.