Capitalismul, incotro? (III)

La probleme globale, nu poti veni cu solutii unilaterale. Exista prea mult egoism in sistem si prea multa lacomie. De aceea cred ca masurile cuvenite nu ca nu se cunosc, ci nu se doreste a fi luate.

Modul cum va fi gestionata relatia transatlantica devine crucial. Strategia de la Lisabona e deja depasita de provocari noi, cum sunt schimbarile climaterice, securitatea energetica si, mai nou, criza economica. Oricum, insa, declinul relativ al aliantei transatlantice, in termeni de PIB, productie industriala si comert, pare inevitabil. Cu toate acestea, aceasta slabiciune crescanda a Occidentului ar putea fi suplinita de cresterea puterii sale soft, o forma de putere ce se bazeaza mai mult pe cunoastere si cultura decat pe forta militara.

Aceasta seamana cu „cel de-al treilea val de globalizare” despre care vorbea Huntington. Aceasta soft power ar putea demonstra si o preocupare mai mare pentru chestiuni sensibile, cum sunt cele legate de clima, de comert, poate si cu o paricipare sporita a puterilor emergente (China a devenit, intre timp, principalul poluator global) la gestionarea acestor probleme sensibile si la reabilitarea valorilor morale in goana dupa profit si prosperitate, cu luarea in considerare a intereselor globale ale erei noi in care intram.

Lucrarea d-lui Daianu cuprinde si doua anexe, una reprezentand un Memoriu semnat de catre o serie de ilustri parlamentari europeni (Helmuth Schmidt, Lionel Jospin, Jacques Delors, Michel Rocard, Romano Prodi, Jacques Santer, Goran Persson, Massimo d’Alema, Poul Rasmussen, Paavo Lipponen, Laurent Fabius si altii, printre care autorul) pe tema crizei, iar a doua, o Rezolutie a Parlamentului european continand recomandari pentru o viitoare stuctura de supraveghere financiara.

In memoriul amintit, publicat in 2008 si in Le Monde si in Dilema Veche, se arata ca actuala criza financiara nu este un accident, ca putea fi prezisa si ca ea reprezinta un esec al pietelor prea putin reglementate, considerandu-se ca piata financiara nu se poate autoreglementa. De asemenea, se remarca diferentele mari de venituri din societatile noastre si criza din raporturile cu tarile in curs de dezvoltare privind provocarile globale.

Este acuzata opacitatea pietelor financiare, lipsa de moralitate in afaceri, activitatea sectorului bancar „din umbra”, unde banci mari au fost implicate in lansarea unor produse financiare extrem de complexe, cu o valoare indoielnica, in vanzari de credite acoperite cu ipoteci avand un risc extrem de ridicat, scheme de compensare inadecvate, tranzactii speculative pe termen scurt s.a.

Creditele ipotecare dubioase sunt considerate un simptom al unei crize mult mai ample ce afecteaza guvernarea financiara si practicile de afaceri. De asemenea, este incriminata activitatea agentiilor de rating care au facut erori mari de apreciere a bonitatii investitiilor financiare.

Desi au existat avertismente (Al. Lamfalussy, P. Krugman, W. Buffet, P. Volker, Banca Angliei), nimeni nu a incercat sa schimbe ceva in „modelul de guvernare in domeniul economic si al afacerilor, bazat pe reglementare redusa, supervizare neadecvata si furnizare precara de bunuri publice” (p. 240). Pe cale de consecinta, apare ca necesara ameliorarea conditiilor de supervizare si reglementare pentru banci si sectorul financiar nebancar.

Tuturor institutiilor financiare ar trebui sa li se ceara sa detina rezerve minime, iar investitiile bazate pe imprumuturi ar trebui conditionate. Activele financiare existente astazi pe piata reprezinta de 15 ori mai mult decat PIB-ul tuturor tarilor, in vreme ce datoriile americane (menaje, companii si stat) sunt de trei ori mai mari decat PIB-ul S.U.A. si duble fata de cele din 1929. In schimb, s-a acumulat o cantitate enorma de capital fictiv, salariile directorilor executivi au crescut enorm si a fost grav deteriorat mediul inconjurator.

Capacitatea Occidentului de a face fata provocarilor globale, in special ale globalizarii si ale celor care vin dinspre Asia, a fost grav afectata. La aceasta a contribuit si cresterea spectaculoasa a preturilor energiei si alimentelor, cresteri in care au fost implicate fonduri speculative, ceea ce nu prevesteste nimic bun.

Cei mai afectati vor fi cetatenii tarilor sarace si vom asista in continuare la o crestere a statelor esuate si la o migratie fara precedent, posibil si la intetirea conflictelor armate. Chiar daca tarile europene au reglementari mai bune decat Statele Unite, ele au aceleasi probleme pe piata imobiliara si cunosc o incetinire severa a cresterii economice, ceea ce poate reambala nationalismul economic si populismul.

Acest Memoriu adresat Comisiei Europene propune infiintarea unui comitet de criza care sa reuneasca politicieni si economisti prestigiosi de pe toate continentele si care ar avea ca sarcini sa analizeze criza, sa evalueze riscurile sale economice si sociale, sa sugereze masuri Consiliului si sa propuna solutii pentru limitarea efectelor, inclusiv organizarea unei conferinte financiare mondiale, care sa „regindeasca aranjamentele din finantele internationale si modalitatile de gestionare a problemelor economice internationale”.

Desi elaborat si semnat preponderent de oameni de stanga, acest Memoriu este foarte consistent si surprinde foarte bine realitatile actuale, doar solutiile lipsesc, mai putin infiintarea acelui Comitet mondial, care nu mi se pare totusi nici fezabila si nici utila. Este necesara, cred, mai multa vointa politica din partea celor mari si implicare prin masuri ferme si coordonate, atit in mersul economiilor interne, cat mai ales in relatiile economice internationale.

Comitete exista, problema e ca ele nu sunt lucrative, sau, daca sunt lucrative, nu sunt ascultate, sau, daca sunt ascultate de cei in drept, nu se iau si masurile cuvenite, pentru ca primeaza interesele egoiste si de grup si nu cele generale. Spre pilda, nici macar paradisele fiscale nu vor sa le desfiinteze…

Marea problema e ca liderii lumii, desi vorbesc atata despre globalizare, nu au dobandit inca o constiinta planetara, o constiinta a apartenentei tuturor, bogati si saraci deopotriva, la marea familie umana. La probleme globale, nu poti veni cu solutii unilaterale.

Exista prea mult egoism in sistem si prea multa lacomie. De aceea cred ca masurile cuvenite nu ca nu se cunosc, ci nu se doreste a fi luate. Ar insemna ca elita care conduce lumea sa renunte la privilegii, sa piarda pozitii importante. Si cati sunt capabili sa faca asta din dragoste pentru semeni si, in ultima instanta, pentru viitorul nostru comun?