Ne-am indepartat de noi insine, de adevarata noastra identitate, de esenta noastra, care ne asteapta undeva, pe un alt nivel de realitate. Ce sanse avem pentru a ne elibera din conditia noastra prezenta?
Transdisciplinaritatea tinde intru recuperarea unitatii cunoasterii si a Fiintei, tinde intru unitatea stiintei si ambitioneaza sa creeze punti trainice de legatura cu Religia, cu Filosofia, cu Arta.
Michel Camus vorbea despre o noua cale initiatica, ce tinde sa reuneasca Traditia cu cele mai noi descoperiri stiintifice. Transdisciplinaritatea este o cale potrivita pentru a realiza evolutia constiintei si unitatea cunoasterii in lumea actuala, marcata de numeroase provocari, criza de sens, desacralizare, degenerare morala, abuzuri multiple, fragilitatea paradigmelor umane etc. Ea ne poate scoate din pestera in care ne-am autoclaustrat, nu este o ambitie prea mare.
La nivel international au fost infiintate centre de studii transdisciplinare in peste 30 de tari, iar studiile transdisciplinare sunt tot mai prezente in curriculele universitare.
Academicianul Basarab Nicolescu, unul dintre fondatorii transdisciplinaritatii la nivel mondial, si-a lansat recent la Iasi cea mai recenta dintre cartile sale: Ce este realitatea?, aparuta simultan in romana, la Editura Junimea, si franceza, la Montreal, in Canada. Este o carte extrem de provocatoare, de curajoasa, in care, in acord cu Wolfgang Pauli, autorul apreciaza ca formularea unei noi idei despre realitate este sarcina cea mai grea si cea mai importanta a timpurilor noastre.
Realitatea este plastica, suntem parte din ea, dar ea se modifica odata cu gandurile, cuvintele, sentimentele si actiunile noastre, deci suntem pe deplin responsabili. Realitatea este, in acelasi timp, interioara si exterioara, cognoscibila si incognoscibila, este rationala, dar rationalitatea ei este multipla, structurata pe mai multe niveluri de realitate, care corespund unor niveluri de constiinta, intr-o fuziune a cunoasterii si a Fiintei.
Un alt autor, Andreu Sole, intr-o lucrare aparuta concomitent la Junimea, in Colectia Ananta, de studii transdisciplinare, Creatori de lumi. Posibilele si imposibilele noastre, considera ca lumea nu este decat produsul unei viziuni despre lume, ca oamenii sunt creatori de lumi, prin intermediul reprezentarilor si al imaginatiei lor. Istoria omenirii ar fi, astfel, povestea acestei pluralitati ireductibile a lumilor.
Realitatea lumii nu ar fi altceva decat ansamblul posibilelor si imposibilelor pe care oamenii nu inceteaza sa le creeze si sa le transmita, dar cu atentia necesara pentru a face imposibile o parte dintre posibilele noastre, pentru ca lumea sa nu ajunga la barbarie, desi Cioran spunea ca tocmai asta e calea salvatoare. In context, nu pot sa nu-mi amintesc definitia lui Petre Tutea, care spunea simplu si total: „Realitatea este Dumnezeu”. Dincolo de asta, nu cred ca se mai poate adauga ceva.
Mie mi se pare ca faptul fundamental in Univers este constiinta. Cu cat ne invrednicim de niveluri mai inalte de constiinta, cu atat realitatea esentiala ni se descopera, ni se releva. Pe de alta parte, se pare ca fiintam intr-unul dintre cele mai dense si mai lente planuri ale existentei, ca ne-am uitat natura divina, originile si destinul nostru cosmic. Ne-am indepartat de noi insine, de adevarata noastra identitate, de esenta noastra, care ne asteapta undeva, pe un alt nivel de realitate. Ce sanse avem pentru a ne elibera din conditia noastra prezenta? Poate accesul la o stare iluminata de constiinta, acea „turyia” despre care vorbesc Upanisadele. Sau poate arta…
Yung spunea ca tot ce se afla in noi, dar nu reusim sa constientizam, se transforma in destin. Deci trebuie sa aducem cat mai mult la suprafata din ceea ce s-a numit subconstient si sa ne oferim astfel o noua sansa, mai putin fatalista. Trebuie sa devenim mai creativi, deci mai tineri, dar mai intelepti. Cum s-ar putea oare sa folosim mai mult din capacitatile creierului, din potentialul pe care-l avem?
Eu, ca economist, cred – de pilda – ca economia viitorului se va baza, in cea mai mare parte, pe valorificarea uriasului potential de inteligenta acum nefolosita. Se spune ca toti cei aflati in viata noastra reflecta un anumit aspect din ceea ce suntem noi. Cu ajutorul lor am creat diferite sisteme morale, filosofice sau religioase, cum e si transdisciplinaritatea.
Intrebarea e daca ne ajuta ele cu adevarat in planul evolutiei spirituale sau ne autolimitam in felul acesta? Insistind asupra „complexitatii lumii” si a „constringerilor realitatii”, conducatori si experti ne explica faptul ca nu suntem liberi si ca refuzul „realismului” ne-ar azvirli in utopie. Eu nu cred asa ceva, dar ramine intrebarea: suntem sau nu liberi? Si ce este, de fapt, aceasta libertate? Face parte din posibilele sau din imposibilele noastre? Si „care sunt posibilele pe care ar trebui sa le facem imposibile pentru a evita barbaria?” (Andreu Sole), desi Cioran sublinia increzator ca tocmai aceasta ne va salva?
Platon distingea intre a scrie pe suflete si a scrie pe obiecte exterioare. Dante ajunge la adevarata cunoastere privind in ochii Beatricei. Adevarata memorie e daltuita in sufletele noastre. A cunoaste inseamna a fi.
„Nu cunosti decat ceea ce esti”, cum spunea Toma d’Aquino. Avem dreptul sa fim si sa cunoastem. Dar se pare ca suntem prea grei de carnea noastra. Avem nevoie de o reconciliere intre minte si inima. Avem nevoie de o viziune unificatoare a stiintei, religiei si filosofiei, care sa insiste asupra unitatii lumilor („Pentru ca toti sa fie una, precum una suntem Noi” – Ioan, 17.21.), o intelegere capabila sa vindece rupturile istoriei si sa trezeasca in oameni constiinta aventurii lor planetare, intr-o perioada ce ameninta sa devina dramatica.