Simplu de tot. Te rad. (De fapt, chiar mă așteptam.) Am primit evaluarea proiectului de Idei (PCE) pe care l-am trimis la Domeniul Fizică. La capitolele legate de performanțele directorului de proiect, unul dintre evaluatori comentează (admirați, vă rog, și limba engleză folosită de “evaluatorii internaționali”):
“The PI is well established in his field, with about 30 years experience. PI has 150 journal publications, with 1647 citations and H-index of 27. PI has a long list of experience and contributions. PI has about 30 papers published in journals with high impact factor (over 5), 7 book chapters. PI is editorial boards for several journals. However, there is no shining work of the PI considering his career stage. The citation is quite low. The most important scientific publications from 2012-2020 period listed are poor in quality, as reflected by the citations. Although the PI listed a lot of contributions, the impact and originality of the PI’s work are limited. The PI listed 33 granted research projects. A rough math gives an estimated average outcome of the papers from one project is 5, which is a very poor performance. This reviewer think it is better to fund young researchers for better opportunities. The PI do have a wide spectrum of research. The relevant for the current proposal is limited. Strengths: extensive experience. Weakness: The outcome is poor. The impact of the work is limited. It is unwise to continue support.”
Aritmetica propusă de evaluator este halucinantă. Pe de o parte, numărul total de articole include și articole care nu au fost realizate în cadrul niciunuia din proiectele conduse, inclusiv atunci când activam în străinătate; pe de altă parte, din cele 33 proiecte invocate (care sunt, de fapt, 31, nu știu cum i-au dat evalutorului 33), vreo 2 sunt de infrastructură, unul este un contract economic, multe (mai ales din perioada PN1) nu aveau ca scop obținerea de rezultate publicabile, ci “documentații, planuri, scheme, tehnologii, procedee, metode, rețete, formule, încercări, obiecte fizice, brevete de invenție, alte asemenea” (cf. OUG 57/2002 și în special a Fișelor de Evidență a Rezultatelor de Cercetare-Dezvoltare pe care le-am tot completat și le completez și în continuare, dacă se întreabă cineva de ce vizibilitatea științifică a unui cercetător din România este “limitată”). Plus că printre aceste (multe) proiecte se află listate și toate parteneriatele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Dar, chiar dacă ar fi așa, 5 articole publicate pentru un proiect de dimensiune medie este chiar derizoriu (“very poor performance”)? La fel și în ceea ce privește numărul de citări, aproape 1700 fără autocitări (“quite low”). Deducem că numărul de citări ar trebui să fie cu un ordin de mărime mai mare (spre 17–20 mii?). Roger Penrose are vreo 5 mii și ceva de citări din 1975 încoace (conform accesului pe care-l avem în România la Web of Science), probabil pe la 20–30 mii de citări pe Google Scholar incluzând cărțile sale celebre de popularizare, Andrea Ghez vreo 11 mii. La nivelul acesta, de laureat Nobel, probabil poți spera la un calificativ bunicel la competiția PCE de anul acesta.
Evaluatorul recomandă și să nu se continue finanțarea subsemnatului (“It is unwise to continue support.”), deși nu cred că acesta era subiectul evaluării. Ziceți-o mai pe șleau, domnilor și doamnelor de la UEFISCDI / CNCS: dați-l afară… Detalii aici.