Pe 30 mai, incepand cu ora 19.00, Restaurantul La Castel gazduieste Balul de La Castel, cel mai mare eveniment caritabil al anului organizat la Iasi de Fundatia Serviciilor Sociale Bethany.
Peste 200 de invitati sunt asteptati sa se bucure de o atmosfera plina de eleganta si bun gust, presarata cu detalii specifice perioadei La Belle Epoque. Dintre acestia, reprezentanti ai autoritatilor publice locale : Cristian Adomnitei – presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Mihai Chirica – Viceprimarul Municipiului Iasi, Cristina Nichita – deputat, Mihaela Popa – senator, Camelia Bogdanici – deputat, Sorin Iacoban – deputat, cat si reprezentanti ai mediului de afaceri, universitar si artistic.
Licitatia de arta este unul din cele mai asteptate momente ale serii deoarece invitatii vor putea achizitiona lucrari ale unor pictori extrem de apreciati la acest moment in Iasi : Valeriu Gonceariuc, Bogdan Barleanu, Constantin Baciu, Felix Aftene, Constantin Tofan, Dragos Patrascu, Zamfira Barzu, Daniela Grapa, Florin Petrachi.
De asemenea, invitatii vor putea licita o serie de obiecte de colectie oferite de partenerii evenimentului : doua colectii de carti din partea POLIROM – colectia Septuaginta si colectia Ernest Hemingway, un exemplar din ultima noutate de la Casa de Vinuri Cotnari, COLOCVIU la Paris Busuioaca de Bohotin 2012 vinificata in sec si ambalata intr-o cutie din lemn vechi de aproape 100 de ani, doua obiecte unicat oferite de Art Georgies si un pachet de servicii all inclusive pentru 6 luni oferit de Club Moving.
Banii obtinuti in urma licitatiei vor merge in beneficiul copiilor cu dizabilitati asistati de Fundatia Bethany.
Amfitrionii evenimentului Irina Pacurariu si Adrian Paduraru ii vor purta pe invitati prin lumea artei, atat in cadrul licitatiei caritabile, cat si prin intermediul programului artistic pregatit cu grija de organizatori. Atmosfera Balului de La Castel va fi intretinuta de artisti locali dintre cei mai talentati : dansatori ai Operei Nationale Romane din Iasi vor aduce un moment consacrat din Lacul Lebedelor, Andra Botez si 4Universe vor incanta auditoriul cu melodii din repertoriul frantuzesc, iar Ina Cristea (voce) si Paul Pintilie (pian), castigatori ai numeroase concursuri nationale si internationale, vor interpreta romante cunoscute, intregind astfel tema evenimentului.
Oaspetii se vor bucura pe tot parcursul evenimentului de o cina festiva cu cele mai fine delicii culinare, preparata de cei mai iscusiti bucatari ai Hotelului Restaurant La Castel.
Participarea la Balul de La Castel se face pe baza unei invitatii de 500 de lei, valabila pentru doua persoane. Scopul final al evenimentului este unul caritabil, acela de a sprijini cei 30 de copii cu dizabilitati asistati de Fundatia Bethany.
Amintim ca editia intai a evenimentului si-a propus strangerea fondurilor necesare deschiderii unui centru de recuperare pentru copii cu dizabilitati, obiectiv ce s-a materializat atat in urma Balului de La Castel, cat si a altor mecanisme de strangere de fonduri, pe 1 octombrie 2012.
Multumim partenerilor si sponsorilor care s-au alaturat evenimentului:
Co-organizatori: Hotel Restaurant La Castel si Agentia The Gathering
Platinum Event Sponsors, cu contributii de peste 2000 euro: Polirom, Art Georgies
Gold Event Sponsors, cu contributii intre 1000 – 2000 euro: Lexus, Cotnari, NICHI Cristina Nichita
Silver Event Sponsors, cu contributii sub 1000 euro: Saria Decoratiuni, Fondante, Icar Tours, Tulipe, Ilvas, Studio Alb, Tricorp, Media Global, Util Deco, Ambra Sign, Printco, Panifcom, Friscot, Adelicii, Societatea Agricola Astra, Glam Art Hair, Silvia Stoleri Make-up.
Sustinatori: Camera de Comert Iasi, Opera Nationala Romana Iasi si Fundatia Motivation Romania.
Partener media principal: MAGIC FM
Parteneri media: DIGI24, TVR Iasi, Radio Iasi, Revista Zile si Nopti, Ziarul de Iasi, Finantare.ro, GLARE Magazin, Iasi FUN, Cronica de Iasi, Ceasca de Cultura, Live-Iasi, Iasi4U, Cultura in Iasi, StiriONG.ro, CSR Media, Iasi City, Inima Orasului, Belva.ro, Inoras.ro, scoalamamelor.ro.
Pentru rezervari invitatii si mai multe informatii despre eveniment, va rugam sa ne contactati la sediul Fundatiei Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iasi, str. Varianta Uzinei nr. 1 sau la telefon/ fax 0232-278535, persoana de contact Georgiana Vieru, coordonator eveniment, email:[email protected], telefon 0766/680.246. Detalii pe www.baluldelacastel.bethany.ro.