Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene a lansat marți programul Horizon Europe, cel mai mare proiect european destinat cercetării, cu un buget de 95,5 miliarde de euro, la evenimentul de lansare participând comisarul european pentru Inovare și Cercetare, Mariya Gabriel, și, din Partea Parlamentului European, Cristian Bușoi, președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare.
Horizon Europe este considerat cel mai ambițios program-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și dezvoltare și cel mai mare program transnațional de acest gen la nivel mondial.
Parlamentul European a insistat să se ajungă la un acord parțial asupra programului Horizon Europe în aprilie 2019, astfel încât să poată începe la 1 ianuarie 2021. În decembrie 2020, Parlamentul European și președinția Consiliului UE au căzut de acord asupra ultimei variante a programului, printr-un acord politic.
Horizon Europe se bazează pe fostul program Horizon 2020 și cele peste 95 de miliarde de euro sunt alocate pentru perioada 2021-2027, cărora li se pot adăuga investiții provenind din Fondul Invest UE și din Programul de cercetare și formare Euratom.
Europarlamentarul Cristian Bușoi a spus, la lansarea programului Horizon Europe, că pot fi create până la 100.000 de locuri de muncă pentru cetățenii europeni, iar câștigul pentru PIB va fi de până la 11 euro pentru fiecare euro investit.
„Misiunile urmăresc să salveze viața a peste 3 milioane de pacienți bolnavi de cancer, până în 2030, să asigure neutralitatea climatică pentru 100 de orașe, să asigure sănătatea solurilor și alimentelor, a oceanelor, mărilor și a apelor interioare și să sporească reziliența regiunilor la schimbările climatice. În plus, misiunea pentru Sănătate va aborda provocări precum: pandemia de COVID-19, extinderea trialurilor clinice, vaccinurile și vaccinarea, tratamentele de ultimă generație și diagnosticarea tipurie, precum și transpunerea rezultatelor cercetării în măsuri de politică publică în domeniul sănătății”, a spus Bușoi, în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare… Detalii aici.