Cercetător român, câștigător al unui grant de 1.5 milioane de euro din partea UE

69385807_498757990943877_6943029395233701888_n.jpg

Comisia Europeană a anunțat astăzi, 3 septembrie, rezultatele concursului din acest an pentru obținerea de granturi oferite de Consiliul European pentru Cercetare (ERC) cercetătorilor aflați la începutul unei cariere independente. Dr. Alexandru Tomescu, cercetător în științe computaționale la Universitatea din Helsinki, a primit un grant de 1.5 milioane de euro din partea ERC. Proiectul său, „Algoritmi siguri și compleți pentru bioinformatică (SAFEBIO)”, va aduce contribuții semnificative în analiza datelor din secvențierea ADN, o tehnologie care poate fi folosită în diagnosticul medical.

Parte a programului UE pentru cercetare și inovare Orizont 2020, granturile pentru cercetători aflați la începutul unei cariere independente au o valoare totală de 621 de milioane de euro, și au fost acordate unui număr de 408 oameni de știință, pentru a-i ajuta să își constituie propriile echipe și să desfășoare activități de cercetare de pionierat în diverse discipline, generând, astfel, aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru bursieri titulari de doctorate, doctoranzi și alți angajați.

Carlos Moedas, comisarul european pentru cercetare, știință și inovare, a declarat: „Cercetătorii au nevoie de libertate și de sprijin ca să poată da curs curiozității lor științifice, dacă dorim să găsim răspunsuri la cele mai dificile provocări ale epocii și viitorului nostru. Punctul forte al granturilor pe care UE le oferă prin intermediul ERC este crearea de oportunități pentru ca cercetători excepționali să își urmărească cele mai îndrăznețe idei.” 

Activitățile de cercetare vizate de aceste granturi se vor axa pe diferite subiecte, precum: studierea modului în care alimentele de origine vegetală provenite din păduri ar putea oferi soluții de reducere a foametei la nivel mondial; evaluarea intensității, a frecvenței și a distribuției modului în care creștenivelul mării în Europa; investigarea modului în care companiile de tehnologie își promovează produsele și urmăresc să obțină încrederea consumatorilor; sau elucidarea abilităților de supraviețuire ale organismelor unicelulare.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top