Comisar european: Am încredere că România nu va pierde finanțarea UE

Comisarul European pentru Politică Regională, Elisa Ferreira, a declarat, luni, la Bruxelles, că are încredere că România nu va pierde finanțarea europeană care i-a fost alocată, pe fondul deficitului bugetar excesiv al țării, dar trebuie operaționalizate și grăbite ajustările propuse de guvernul român.

Întrebată, într-o conferință, cum vede Comisia Europeană evoluția deficitului bugetar al României și în ce măsură este România în pericolul de a pierde fondurile europene din cauza deficitului excesiv, Elisa Ferreira a răspuns:

„Suntem în discuții permanente cu Guvernul României, am avut multe întâlniri cu miniștrii anteriori, m-am întâlnit deja și cu noul ministru și cred că avem o cooperare foarte bună. Nu putem anticipa ce se va întâmpla, până când vom închide contul. Dar eu am încredere că România nu va pierde finanțarea. Desigur, e adevărat că trebuie să operaționalizăm și să grăbim toate ajustările care sunt propuse de România, pentru a reajusta anumite fonduri, pentru a realoca altele”.

Ea s-a referit și la continuarea unor proiecte neterminate din perioada de programare 2014-2020.

„În cazul României, vedem mult progres, multă calitate și la nivel regional și am convingerea și sper că vom putea să folosim toate fondurile în proiecte relevante până la final, desigur unele proiecte nu vor fi terminate, vor avea continuitate, toate eforturile au fost făcute și vedem aceasta în infrastructura de sănătate” – a spus comisarul european pentru Politică Regională, Elisa Ferreira.

Mai multe detalii: startupcafe.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top