Comisia inițiază proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 24 de state membre, inclusiv România

UE.gif

Comisia a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 24 de state membre, inclusiv România, pentru că nu au transpus noile norme ale UE în sectorul telecomunicațiilor. Codul european al comunicațiilor electronice modernizează cadrul european de reglementare pentru comunicațiile electronice, pentru a spori opțiunile și drepturile consumatorilor, de exemplu prin asigurarea unor contracte mai clare, a unor servicii de calitate și a unor piețe concurențiale. Codul asigură, de asemenea, standarde mai ridicate ale serviciilor de comunicare, inclusiv comunicații de urgență mai eficiente și mai accesibile. În plus, acesta le permite operatorilor să beneficieze de norme care stimulează investițiile în rețele de foarte mare capacitate, precum și de o previzibilitate mai mare în materie de reglementare, conducând la servicii și infrastructuri digitale mai inovatoare.

Termenul pentru transpunerea Codului în legislația națională a fost 21 decembrie 2020. Până în prezent, numai Grecia, Ungaria și Finlanda au notificat Comisiei faptul că au adoptat toate măsurile necesare pentru transpunerea directivei, declarând astfel că au finalizat procesul de transpunere.

Prin urmare, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Țărilor de Jos, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei și Suediei, prin care le solicită să adopte și să notifice măsurile relevante. Statele membre au la dispoziție două luni pentru a răspunde.

Context
Codul european al comunicațiilor electronice care actualizează cadrul de reglementare care guvernează sectorul european al comunicațiilor electronice în funcție de noile provocări a intrat în vigoare în decembrie 2018, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru a pune în aplicare normele sale. Acesta este un act legislativ esențial pentru a realiza societatea europeană a gigabiților și pentru a asigura participarea deplină a tuturor cetățenilor UE la economia digitală și la societate.

Comisia a monitorizat procesul de transpunere și le-a oferit statelor membre orientări și asistență ample, cu scopul de a le sprijini în procesul de transpunere a directivei în legislația națională. În plus, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) a elaborat și a publicat orientări menite să contribuie la punerea în aplicare cu succes a noilor norme.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.