Consiliul atrage atenția că, la jumătatea exercițiului financiar european 2021 – 2027, rata de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune este zero, în condițiile în care România poate depune proiecte în valoare totală de 31 miliarde de euro.
Consiliul Fiscal remarcă, de asemenea, întârzierile și provocările semnificative în finanțările primite prin PNRR și afirmă că există riscul ca unele fonduri alocate prin acest program să fie pierdute.
În lipsa banilor veniți prin PNRR, spune Consiliul, apar riscuri semnificative în economie, prin limitarea finanțărilor prin granturi și împrumuturi, scăderea investițiilor, întârzierea reformelor, cu efect direct asupra stabilității economice a țării.
Într-o replică la afirmațiile Consiliului Fiscal, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis că „până în prezent, autoritățile de management care gestionează programele 2021 – 2027 au semnat cu beneficiarii 1.752 de contracte de finanțare în valoare totală de aproximativ 21 de miliarde de euro, din care, valoare eligibilă aproximativ 16,7 miliarde de euro și aproximativ 11,6 miliarde euro, contribuție a UE – 38% din alocarea UE. Plățile efectuate către beneficiari totalizează aproximativ 806 milioane euro, din care aproximativ 739 de milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene”.
Mai multe detalii: romania.europalibera.org