Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.
Două femei – mamă și fiică – au pus pe picioare o afacere prin care oferă consultanță pentru atragerea fondurilor europene. Au încasat avansuri de mii de euro de la patronii unor firme mici și mijlocii din întreaga țară, promițându-le bani de la Bruxelles. Oamenii cu care am discutat susțin că niciun proiect nu a fost depus. Vorbim despre o benzinărie, ambarcațiuni care transportă cereale pe Dunăre, un atelier textil, cabinete de contabilitate dar și firme de curierat.
Afacerea ar fi început acum 2 ani când Patricia și Elena Potra, din Cluj-Napoca, ar fi racolat fermieri din zona Clujului. O femeie din comuna Frata povestește cum fiul ei ar fi fost convins de Elena Potra – funcționar public la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură – să plătească un proiect.
Mai multe detalii: stirileprotv.ro