Democratia neliberala

Astfel, intr-o lume tot mai democratica, apar societati nefunctionale. De ce se intampla astfel?

Putem avea alegeri libere si corecte, iar cei alesi sa fie rasisti, fundamentalisti, fascisti, extremisti in general, ceea ce poate duce la dictatura, autocratie sau teocratie. Ceea ce se intampla in Peru, Venezuela, Egipt, Uzbekistan, Ghana, Kazahstan, Nigeria si-n multe alte tari poarta numele de „democratie neliberala”.

Prin „democratie”, occidentalii inteleg „democratie liberala”, adica un sistem caracterizat nu doar prin alegeri libere, ci si printr-un stat de drept, separarea puterilor si protejarea libertatilor fundamentale (liberalism constitutional). Dar nu peste tot este la fel, nici chiar in Vest. In ultimii cincizeci de ani, libertatea si democratia au fuzionat, insa astazi ele se despart in multe tari (din Asia Centrala, Indonezia, lumea araba, Africa etc): democratia infloreste, libertatea nu.

Astfel, intr-o lume tot mai democratica, apar societati nefunctionale. De ce se intampla astfel? Pentru ca, asa cum arata Huntington, democratia este doar una dintre virtutile politice, nu singura, iar fara celelalte amintite democratia poate fi nefunctionala, poate duce la tiranii (exemplul lui Hitler e celebru si mult invocat in acest sens). Democratia nu inseamna automat si buna guvernare. De aceea, avem mici exceptii de la regulile democratice chiar in tarile vestice: in Scandinavia intialnim restrangeri ale drepturilor de proprietate individuala, in Franta avem un monopol de stat asupra televiziunii, iar in Marea Britanie avem chiar o religie de stat s.a.m.d. Pe de alta parte, in Hong Kong sau in Singapore avem multa libertate fara democratie. Deci cele doua nu sunt neaparat consubstantiale, uneori aflandu-se chiar in conflict.

Chiar in Statele Unite pot fi intilnite numeroase elemente nedemocratice: Curtea Suprema e formata din noua oameni numiti si nu alesi, fiecare stat american are dreptul la doi senatori, indiferent de numarul populatiei sale, companiile private, grupurile de lobby si asociatiile neguvernamentale, nedemocratice prin structura lor, exercata o influenta majora asupra deciziei politice si a alegerilor publice s.a., astfel ca putem vorbi despre o „varianta americana de democratie neliberala”, in care partidele politice au devenit niste organizatii de tip Potemkin.

Publicul simte ca se intampla ceva. Americanii au un respect foarte scazut fata de sistemul lor politic, iar ascensiunea foarte puternica a partidelor antisistem in tarile europene ne da de inteles ca si aici sentimentele sunt cam aceleasi. Si asta pentru ca sistemul devine tot mai nefunctional, tot mai discreditat in ochii publicului, de unde si participarea la vot extrem de scazuta. Democratia occidentala, aflata sub presiunea unor factori ca terorismul, schimbarile demografice, imigratia si conflictele culturale, ramane un model mai mult pentru altii; acasa, ea se goleste tot mai mult de continut prin campaniile politice perpetue, lingusirea publicului, suspectele finantari ale partidelor, interesele speciale si lobby-ul foarte puternic.

Tehnoentuziastii sustin ca Internetul va reusi in curand sa aduca democratia in China, prosperitatea in India, iar noi vom putea deveni proprii bancheri, avocati, editori si chiar legislatori. Legea, cu toate incorsetarile ei, trebuie, de fapt, sa intareasca libertatea, nu sa o reduca. Oricum, in Elvetia si in California, democratia participativa, guvernarea prin referendumuri si votul electronic au inceput de mult, iar alte state le urmeaza exemplul. Asta nu inseamna tot o extindere a democratiei? Societatile democratice au nevoie de noi ghiduri, adaptate noilor timpuri, au nevoie sa reinnoiasca modalitatile de cautare a libertatii si fericirii, fara a uita, desigur, trecutul libertatii.

De la Woodrow Wilson la Franklin Roosevelt, John F. Kennedy, Ronal Reagan si George W. Bush, americanii au considerat ca „cea mai buna sansa a pacii in lumea de astazi este extinderea libertatii pe tot globul”. Asta i-a multumit pe cei raniti si i-a ranit pe cei multumiti. Dar America a ramas tot mai singura, si asta datorita propriilor greseli, datorita diferentei suparatoare dintre ce spune si ce face. Intr-adevar, distanta dintre retorica sa si actiunea sa este uneori izbitoare.

Americanii s-au angajat sa sustina pe toti cei care lupta pentru libertate si chiar sa li se alature. Dar cand s-a ridicat Taiwanul, in 2004, America a sustinut Beijingul. Il critica pe Putin, dar face cu el mari afaceri. Cand disidentii din Arabia Saudita au cerut monarhie constitutionala, Bush l-a primit pe regele Abdulah, care conduce unul dintre cele mai represive regimuri de pe planeta, la ferma sa din Texas. La fel de prietenos s-a dovedit si cu presedintele dictator al Uzbekistanului, Islam Karimov, si cu fostul general Pervez Musharraf al Pakistanului, si exemplele pot continua…

Procentul tarilor considerate libere de catre Fundatia Freedom House nu a mai crescut de zece ani, ceea ce spune multe. Cu cat americanii striga mai tare in favoarea democratiei, cu atat libertatea in lume pierde teren. Una dintre cele mai la indemana explicatii este antipatia globala de care s-a invrednicat fostul presedinte George W. Bush. El a amestecat democratia cu libertatea, aroganta cu nationalismul si prostia cu fundamentalismul intr-o formula foarte toxica.

In Rusia, ca si in Irak, oamenii au in primul rand nevoie de ordine. Fara ea, libertatea devine periculoasa. Iar problema principala cu care se confrunta statele slab dezvoltate nu este absenta democratiei, ci cea a unei bune guvernari, din Nigeria si pana in Haiti. Se vede ca e mult mai usor sa clamam democratia liberala decat sa o realizam. Fiecare popor isi doreste libertatea potrivit culturii sale specifice, dar edificarea unei democratii reale si sustenabile este o problema mult mai complexa.