DN Agrar Group, holding antreprenorial olandez din Transilvania, caută finanțare la BVB

DN-Agrar_2-Listare-800.jpg

DN Agrar Group, holdingul din Transilvania format din 11 companii controlate de antreprenorul olandez Jan G. de Boer, s-a listat miercuri pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), pentru a obține finanțare de pe piața de capital românească.

Compania mamă a grupului a fost înființată în 2008, în zona centrală a Transilvaniei, iar acum grupul are afaceri de zeci de milioane de lei în creșterea de bovine, producția vegetală, servicii conexe și chiar în turism.

Grupul mizează ca listarea „să marcheze intrarea companiei ȋn următoarea etapă de dezvoltare. Suntem ȋncrezători că pârghiile de finanțare oferite de piața de capital sunt favorabile pentru structura noastră de business”, a declarat Jan G. de Boer, directorul general și președintele consiliului de administrație al DN Agrar Group.

Grupul DN Agrar, listat sub simbolul DN pe piața AeRO (special proiectată companiilor antrenoriale cu perspective de dezvoltare), a vândut deja acțiuni de 24,7 milioane de lei într-un plasament privat realizat în iulie, bani cu care a cumpărat o fermă (Lacto Agrar) și urmează să cumpere o alta (Apold).

Lecția olandeză de antreprenoriat

Cele 11 companii controlate prin DN Agrar Group activează în zootehnie (creșterea bovinelor de lapte), producție agricolă vegetală, prestări de servicii în agricultură, logistică, transport, servicii de consultanță și management și turism. 

La acestea se adaugă ferma Lacto Agrar, preluată recent  cu banii din plasamentul privat din iulie anul trecut.

Atunci, 117 persoane fizice și juridice au cumpărat peste 13,6 milioane de acțiuni noi, la un preț de 1,81 lei/acțiune, de 9 ori mai mare decât valoarea nominală. Investitorii dețin acum 25,7% din acțiunile DN.

Holdingul DN Agrar Group

Actionarul majoritar al DN Agrar Group este AM Advies BV, deținută 100% de către Beheermaatschappij De Boer Koekange B.V., al carei beneficiar real este Jan Gijsbertus de Boer.

Jan G. De Boer deține, prin AM Advies BV direct sau indirect, participatii minoritare în capitalul altor ferme agricole din România, pe care le gestionează și dezvoltă prin investiții ale unor persoane fizice și juridice din Olanda, potrivit memorandumului de listare.

Astfel, Jan G. De Boer controlează DN Agrar Apold (unde AM Advies BV are 11,7%), DN Agrar holding (11,7%), DN Agrar Calnic (11,7%), Prodag Garbova (11,7%), DN Agrar Berghin (25%) și DN Agrar Mihalt (25%).

La DN Agrar  Group, A.M. Advies B.V. are 74,09 din acțiuni, DN Agrar Cut SRL peste 0,2% iar restul aparține investitorilor din plasamentul privat.

DN Agrar Group a înregistrat, la jumătatea anului 2021, o cifră de afaceri netă de 18,2 milioane lei, în creștere cu 62% față de S1 2020 (11,2 milioane de lei).

Profitul grupului în această perioadă a fost de 2,1 milioane lei, în creștere față de rezultatul raportat pentru S1 2020 de 701.130 lei.

Mai multe detalii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top