Obiectivul major al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) este sprijinirea comunităților românești din afara granițelor țării în scopul conservării și dezvoltării identității lingvistice, culturale și spirituale a acestora. În acest sens, domeniul prioritar al acestui an este Educația, ca principal vector de realizare a obiectivului asumat, având în vedere importanța tinerei generații de români, aflați în afara granițelor țării, în procesul de perpetuare și dezvoltare a limbii, culturii și civilizației românești.
Principala activitate a DRP constă în acordarea de finanțări nerambursabile asociațiilor, fundațiilor și organizațiilor care desfășoară activități în beneficiul românilor de pretutindeni. Anul în curs ne-a pus în fața unor noi provocări determinate de condițiile speciale impuse din cauza crizei COVID -19, așa încât, a fost necesară o recalibrare a instrumentelor și a metodelor prin care instituția noastră poate veni în întâmpinarea nevoilor comunității.
Din aceste considerente, în scopul asigurării celor mai bune condiții pentru continuarea desfășurării cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească în comunitățile românești din afara granițelor țării, DRP lansează o nouă etapă de depunere de proiecte, exclusiv pentru domeniul Educație, destinate dotării școlilor de limba română din diaspora și comunitățile istorice, în baza prevederilor Ghidului de finanțare 2020.
Proiectele se adresează asociațiilor, fundațiilor și organizațiilor care organizează școli/cursuri de limba română și care doresc să se doteze cu echipamente IT (laptop, multifuncțională, multifuncțională, video-proiector, tablă inteligentă etc). Plafonul maxim acordat pentru aceste proiecte este de 10.000 lei pe școală/locație unde se desfășoară cursurile.
Prețurile maximale decontabile sunt:
4000 lei- laptop
2000 lei- multifuncțională
1.500 lei- videoproiector
2.500 lei- tabla inteligentă
În cazul în care, un potențial beneficiar deține unul sau mai multe dintre echipamentele menționate sau nu are posibilitatea de a le depozita în locația școlii/cursurilor, acesta poate înlocui respectivele itemuri cu tablete, cu valoarea maximă de 2.000 lei/buc.
Pentru a veni în întâmpinarea potențialilor beneficiari, facem următoarele mențiuni:
- Perioada de depunere a Cererilor de finanțare și a documentelor este 05.10.-11.10.2020,
- Cererea de finanțare și documentele se transmit electronic, copii conforme cu originalul, semnate, la adresa [email protected], urmând ca originalele să fie trimise odată cu decontului final.
- Dosarul de finanțare, conform prevederilor Ghidului de finanțare 2020 trebuie să conțină:
Cererea de finanțare (Anexa nr. 1) copii ale actelor de identitate (în funcţie de ţara de domiciliu sau de reşedinţă) al reprezentantului legal al solicitantului sau al persoanei împuternicite de acesta şi al coordonatorului de proiect, cu mențiunea ”conform cu originalul”; actul constitutiv, statutul, actul de numire al persoanelor din conducere, împreună cu ultima modificare a acestora, hotărârea judecătorească sau actul de înregistrare, certificatul de înregistrare fiscală, precum și orice alte documente care atestă statutul juridic al solicitantului, conform legislației statului de reședință (în copie şi traduse în limba română), CV-ul reprezentantului legal al solicitantului sau al persoanei împuternicite de acesta şi al coordonatorului de proiect; declaraţia de eligibilitate (Anexa nr. 5) declaraţia privind apartenenţa la identitatea culturală română (Anexa nr. 4), dacă este cazul, declaraţie cu privire la prelucrarea şi transmiterea datelor cu caracter personal (Anexa nr. 6); extras de cont din care să reiasă datele băncii și existența sumei care să acopere contribuția proprie; documente specifice: dovada funcționării școlii/cursurilor în acest an școlar (lista copiilor înscriși, CV-ul persoanei/persoanelor care susțin cursurile) și acte doveditoare privind spațiul în care se desfășoară cursurile (act de proprietate, de închiriere, comodat etc). - În cadrul acestei etape de finanțare nu se acordă avans, finanțatorul urmând să deconteze sumele în baza documentelor justificative.
- Termenul limită de înregistrare la SGG-DRP a Decontului centralizator de cheltuieli și a Raportului final de activitate este 10.12.2020.
- Contribuția proprie a beneficiarului este de 5% din suma decontată.
- Pentru fiecare școală/locație unde se desfășoară cursuri de limba română, potențialul beneficiar poate solicita cel mult câte o bucată din fiecare tip de echipament (laptop, multifuncțională, video-proiector, tablă inteligentă etc).
Sursa: Departamentului pentru Românii de Pretutindeni