Renaşterea sistemului bancar românesc
După evenimentele din decembrie 1989, când a fost schimbat regimul politic de sorginte socialist-comunistă aflat la putere, s-au pus bazele schimbărilor şi în economia românească, condusă până atunci după directivele planului naţional unic. Aceste evenimente au reprezentat şi momentul creării structurii bancare pe două nivele şi începutul reformei bancare în România.
Banca Naţională a recăpătat funcţiile tradiţionale ale unei bănci centrale, iar operaţiunile comerciale pe care le efectuase anterior au fost transferate unei bănci comerciale nou înfiinţate, Banca Comercială Română, din noiembrie 1990.
Legislaţia bancară a suferit o serie de modificări, începând cu anul 1991. În anul 1998 au fost emise noi legi bancare. Legea bancară nr. 58/1998 consolida autoritatea Băncii Naţionale a României ca instituţie de supraveghere a sistemului bancar, în sensul sporirii capacităţii sale de supraveghere prudenţială. Unul dintre obiectivele principale ale legii bancare viza protecţia depunătorilor şi erau stabiliţi câţiva indicatori de prudenţialitate: nivelul minim de solvabilitate, expunerea maximă faţă de un singur debitor, expunerea maximă agregată, nivelul minim de lichiditate, clasificarea creditelor acordate şi a dobânzilor neîncasate aferente acestora, constituirea provizioanelor specifice de risc, poziţia valutară.
Din perspectiva restructurării, sistemul bancar românesc a cunoscut o istorie destul de zbuciumată. Acţiunile de asanare a sistemului bancar au vizat, în principal, două direcţii: pe de o parte, reabilitarea băncilor aflate în dificultate, dar pentru care acţionarii noi sau cei existenţi au reuşit să asigure resursele financiare necesare redresării (Banca Agricolă, Banca Dacia Felix), iar pe de altă parte, eliminarea din sistem, prin procedurile legale, a băncilor neviabile (Banca Turco-română, Banca Română de Scont, Banca Columna, etc.).
Tot din perspectiva restructurării sistemului bancar, un element esenţial îl constituie mutaţiile în ceea ce priveşte natura proprietăţii, distingându-se o creştere susţinută a numărului de societăţi bancare private şi a ponderii capitalului privat în industria bancară românească, şi în mod special a capitalului străin.
Anul 1999 a fost unul de cotitură în industria bancară românească în ceea ce priveşte restructurarea bancară. Dar despre acest moment vom vorbi în episodul următor…
