Facilitarea accesului la finanțarea din POCA pentru ONG-uri și parteneri sociali

ong.jpeg

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA), vine în sprijinul ONG-urilor și partenerilor sociali (organizații sindicale, organizații patronale, precum și formele de asociere ale acestora cu personalitate juridică) prin lansarea unui apel de proiecte pentru regiunile mai puțin dezvoltate și a unui apel de proiecte pentru regiunea mai dezvoltată (București-Ilfov), care vizează consolidarea capacității acestor organizații de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local.

Apelurile de proiecte vor facilita crearea unor parteneriate pentru dezvoltare locală între autorități locale, ONG-uri și parteneri sociali.

Proiectele depuse vor contribui la dezvoltarea la nivel local, prin finanțarea unor acțiuni specifice Fondului Social European, precum: consolidarea capacității interne a ONG-urilor/partenerilor sociali, în vederea atragerii și menținerii de membri și/sau voluntari, îmbunătățirea capacității acestora de a-și extinde aria de intervenție și de a multiplica activitățile cu impact pozitiv, precum și inițiative vizând promovarea și respectarea valorilor democratice și a drepturilor omului, care își propun creșterea implicării cetățenilor în comunitate și în procesul de luare a deciziilor (cetățenie activă).

Pentru simplificarea procesului de implementare a proiectelor, MDLPA va introduce costuri simplificate, care vor genera un impact pozitiv în toate etapele gestionării fondurilor, permițând o mai bună concentrare asupra atingerii obiectivelor propuse. Astfel, se va reduce numărul de documente justificative financiare aferente cererilor de rambursare (pentru cheltuielile indirecte efectuate în cadrul proiectului nu se vor solicita documente suport, rambursarea acestora fiind făcută în cuantumul de 15% din costurile directe de personal validate). Utilizarea costurilor indirecte va asigura, totodată, aplicanților un proces facil de accesare a finanțării, prin prezentarea de documente justificative doar pentru cheltuielile directe.

În cadrul acestor apeluri, solicitanții eligibili pot fi ONG-urile și partenerii sociali (organizații sindicale, organizații patronale, precum și formele de asociere ale acestora cu personalitate juridică).

Cererile de proiecte fac parte din mecanismul competitiv, sunt finanțate din axa prioritară 2, obiectivul specific 2.1, și se regăsesc în MySMIS: cererea de proiecte POCA/659/2/1 (CP14/2021 pentru regiunile mai puțin dezvoltate) și cererea de proiecte POCA/660/2/1 (CP14/2021 pentru regiunea mai dezvoltată).

Alocarea financiară eligibilă orientativă a CP14/2021 pentru regiunile mai puțin dezvoltate este de 17 milioane de lei, iar cea a CP14/2021 pentru regiunea mai dezvoltată este de 4,25 milioane de lei. Valoarea eligibilă minimă a proiectelor finanțate este de 150.000 de lei, iar cea maximă este de 425.000 de lei.

Proiectele pot fi depuse exclusiv prin aplicația MySMIS, până pe 31 martie 2021, ora 23.59, și vor fi finanțate în baza punctajului obținut, în limita alocărilor financiare ale apelurilor.

Sursa: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.