Fermierii din zona montană au la dispoziției 13 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru abatoare de capacitate mică

ferma-munte.jpg

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește în continuare cereri de finanțare pentru realizarea abatoarelor de capacitate mică în zona montană. Fondurile totale la dispoziția fermierilor sunt de aproximativ 13 milioane de euro și sunt acordate prin submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Cererile se depun exclusiv online pe www.afir.info până la 31 decembrie 2020, ora 16.00 sau până când, prin cererile depuse, se atinge plafonul maxim de 19,4 milioane de euro. Pragul de calitate pentru proiectele care se depun în luna august este de 40 de puncte, stabilite prin cumularea criteriilor de selecție menționate în Ghidul solicitantului (www.afir.info – investitii PNDR – sM 4.2 – Ghidul Solicitantului sM 4.2_2020 – abatoare montane).

Finanțarea nerambursabilă acordată prin PNDR 2020 este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru realizarea unui abator de mică capacitate în zona montană, în cazul în care acesta este realizat de către IMM-uri. Pentru grupuri de producători, cooperative sau societăți cooperative intensitatea sprijinului acordat poate ajunge până la 70%. Dacă este realizat de alte întreprinderi decât cele menționate anterior, finanțarea PNDR va fi de maxiumum 40%. Fondurile nerambursabile acordate pentru o astfel de investiție pot ajunge până la maximum 300.000 euro/ proiect.

Sunt eligibile pentru finanțare investițiile în unități de sacrificare de capacitate mică destinate porcinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, în conformitate cu Ordinul 35/ 2011 (privind aprobarea condiţiilor minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică, cu modificările și completările ulterioare), care sunt amplasate în localități din zona montană – vezi Unitățile administrativ teritoriale (UAT) marcate cu abrevierea ANC‐ZM din „Lista UAT din zonele montane” publicată pe site-ul Agenției.

Capacitatea maximă de sacrificare a unui abator de capacitate mică, incluzând tăierile de urgenţă, presupune un maxim de 5 UVM (unitate vită mare)/ zi și încadrarea în 200 de capete/ lună pentru porcine, ovine sau caprine și de 40 de capete/ lună pentru bovine. În cazul în care se realizează o investiție pentru un centru de sacrificare acesta trebuie să funcționeze pentru cel mult 2,5 UVM/zi și să se încadreze în 100 de capete/ lună pentru porcine, ovine sau caprine și în 20 de capete/ lună pentru bovine.

Sursa: AFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top