Finantare proiecte de terapie prin arta si terapie emotionala – Program MOL pentru sanatatea copiilor

Program-MOL-pentru-sanatatea-copiilor.jpg

Fundatia Pentru Comunitate si MOL Romania a lansat un program privind finantarea unor proiecte de terapie emotionala si prin arta, avand ca scop reabilitarea psiho-sociala a copiilor cu deficiențe, afectiuni cronice sau in curs de recuperare dupa afectiuni grave.

Status: INACTIV
Depunere pana la: 30.10.2016
Buget: 300.000 lei

Scopul proiectului

Prin acest program se ofera sprijin financiar organizatiilor non-profit care deruleaza proiecte de terapie emotionala sau terapie prin arta pentru copii cu varste sub 18 ani care sufera de boli cronice, sunt afectati de dizabilitati sau se afla in curs de recuperare după afectiuni grave.

 Tipuri de proiecte eligibile:
•    programe de terapie emotionala: terapii de grup, terapii prin trairi personale pozitive, prin experiente si acumulari personale;
•    proiecte de terapie prin arta: instrumente vizuale, muzica, activitati de autoexprimare creativa, individuale si de grup.

Grup tinta

Copii cu deficiente sau cu afectiuni cronice, copii in curs de recuperare dupa afectiuni grave sau cu afectiuni grave permanentizate (de ex. tumori, afectiuni psihiatrice, ale sistemului limfatic, endocrin, ale aparatului respirator, digestiv, motor si altele).

Pot depune cereri de finantare:
•    organizatii non-profit care desfasoara, conform actului constitutiv si statutului, activitati legate de scopul proiectului.
•    organizatii nonguvernamentale (fundatii, asociatii, federatii)
•    organizatii religioase
Atentie! In cazul unor spitale sau institutii publice aplicantul nu trebuie sa fie institutia in sine, ci o fundatie sau alta organizatie de pe langa aceasta.

Nu pot depune cereri de finantare:
•    organizatii neinregistrate oficial, partide, sindicate, societati comerciale.
Un solicitant poate sa depuna o singura aplicatie.

 Finantarea

Poate fi solicitata finantarea tuturor costurilor aferente proiectului propus (costuri de proiect, costuri materiale, onorarii sau alte costuri de personal, costurile serviciilor de comunicare, de transport sau de deplasare, cazare, masa etc.) Finantarea este nerambursabila. Fundatia Pentru Comunitate incheie un contract de finantare cu organizatiile castigatoare, iar acestea vor anexa la contract copia specimenului de semnatura de la banca al reprezentantului oficial sau a specimenului de semnatura legalizat notarial, precum si declaratie privind plata tuturor datoriilor publice ale organizatiei.

Finantarea este acordata de catre fundatie sub forma de prefinantare, a carei decontare ulterioara se va face prin completarea formularului tipizat si prezentarea documentelor justificative relevante, in termen de 7 zile calendaristice de la finalizarea proiectului. Formularul de raport completat se depune si in format electronic.

Plafonul maxim de finantare a unui proiect este de 20.000 lei. Volumul total al sponsorizarilor este de 300.000 lei.
 
Perioada de implementare a proiectului: decembrie 2016 – august 2017.

Modalitatea si termenul de depunere a solicitariilor:
 
Se vor depune urmatoarele documente:
1.    Formular de aplicare completat (punctele I-IV) – pe USB stick (in format WORD) si listat
2.    Acordul spitalului sau a institutiei publice in cauza (doar in cazul proiectelor care se vor desfasura in colaborare cu o astfel de institutie) – a pe USB stick si listat
3.    CV-ul conducatorilor de proiect, precum si a celor care il implementeaza – pe USB stick si listat
4.    Copia actului constitutiv – listat
5.    Copia statutului – listat
6.    Copia incheierii judecatoresti referitoare la constituirea organizatiei, si eventualelor acte aditionale – listat
7.    Lista finantatorilor (doar in cazul in care organizatia are si alti finantatori) – listat
8.    Fotocopii, CD-uri, DVD-uri ale unor aparitii in mass media referitoare la proiectele anterioare, precum si alte rezultate profesionale – pe USB stick sau listat
In documentele de la punctele 4 si 5 se vor marca acele fragmente care dovedesc ca organizatia este abilitata sa implementeze proiecte de genul celui anuntat.

Lipsa documentelor de la punctele 1, 3, 4, 5, 6, precum si cele de la 2 si 7 – numai pentru aplicatiile care trebuie sa satisfaca conditiile de la aceste puncte – atrage descalificarea automata a proiectului.

Documentatia incompleta nu poate fi completata ulterior.
 
Dosarul proiectului va fi trimis prin posta, impreuna cu anexele corespunzatoare, intr-un exemplar, la adresa:
Fundatia Pentru Comunitate, 400603 Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77, Et. 1, The Office C, cu specificarea pe plic: Program MOL pentru sanatatea copiilor.

Dosarele trimise dupa termenul limita de depunere nu vor fi luate in considerare, fiind returnate expeditorului fara a fi deschise.

Data limita de expediere a cererilor de finantare: 30 octombrie 2016 (data postei).

Evaluarea aplicatiilor

Dosarele vor fi analizate in prealabil de catre experti, urmand ca cele calificate sa fie evaluate de catre un juriu de specialitate. Statutul de membru al juriului este incompatibil cu statutul de membru sau specialist al organizatiei inscrise la concursul de proiecte la editia actuala. In vederea unei mai bune cunoasteri a proiectelor depuse, dupa caz, Fundatia Pentru Comunitate isi rezerva dreptul de a-i invita la interviu pe solicitanti, precum si conducatorii proiectului.

Anuntarea castigatorilor
 
Decizia finala va fi luata de catre Consiliul Director al Fundatiei Pentru Comunitate, pana la data de 30 noiembrie 2016.

Premiul MOL pentru sanatatea copiilor
 
Premiul MOL pentru sanatatea copiilor, se acorda acelei organizatii participante la program, care deruleaza cel mai bun proiect dintre cele finantate in cadrul editiei actuale. Organizatia premianta castiga dreptul de a derula un proiect sustinut cu suma maxima de 20.000 lei in cadrul editiei urmatoare al Programului MOL pentru sanatatea copiilor, fara a se inscrie in concursul de proiecte, si dreptul de a avea un reprezentant la jurizarea proiectelor inscrise la aceea editie.

Evaluarea proiectelor derulate se efectueaza de catre juriu, pe baza raportului final si a constatarilor fundatiei, tinand cont de:
•    realizarea obiectivelor profesionale propuse in proiect
•    realizarea bugetului propus
•    rezultatele obtinute
•    mediatizarea proiectului
•    legatura informationala cu fundatia pe parcursul derularii proiectului.

DOCUMENTATIE

Puteti descarca urmatoarele documente utile:

Website
Acte necesare

Finantator: Fundatia Pentru Comunitate si MOL Romania
Sursa: pentrucomunitate.ro

[caseta-final-fise]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top