Fonduri de câte 50.000 Euro pentru patroni din București. Ce se mai aude despre Start-Up City

Fonduri-Europene-2.jpg

Apar, în sfârșit, noi informații despre un program promis de anul trecut, dar intrat într-un con de umbră: Bucharest Start-Up City, prin care Primăria Capitalei promite fonduri nerambursabile de maximum 50.000 de euro fiecare, pentru antreprenori care deschid mici afaceri în București.

Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), partaner al primăriei pentru acest program, a spus, luni, că metodologia de funcționare a schemei de finanțare este aproape de a fi avizată.

“Pentru programul Bucharest Start-Up City metodologia este la ultima direcție de avizare la Primăria Capitalei, deci probabil în 2-3 zile va fi publică. Dacă în 2-3 zile, iese de la Primărie, sunt 30 de zile de dezbatere publică, apoi se semnează ordinul de primar. Dar cu condiția să aibă și bugetul. Nicio localitate și niciun minister nu au buget, nu pot să semneze un nou program, funcționează pe bugetul de anul trecut”, a spus Jianu.

Programul Bucharest Start-Up City ar urma să fie finanțat din bugetul Bucureștiului, cu 10 milioane de euro, însă Primăria Capitalei și alte orașe din țară s-au plâns că Guvernul le-a diminuat viramentele pe care le primeau din cotele de falcate de TVA și din impozite de la bnugetul de stat. De asemenea, bugetul de stat nu a fost adoptat încă, în condițiile în care Guvernul a venit cu un proiect pentru bugetul pe anul 2019 abia în februarie, iar președintele la contestat la Curtea Constituțională și apoi l-a retrimis în Parlament pentru reexaminare.

Revenind la programul Start-Up City, Florin Jianu a spus că, spre deosebire de programul guvernamental Start-Up Nation, acesta va pune accentul pe viabilitatea noilor afaceri, nu pe numărul de locuri de muncă promise de antreprenori.

Mai multe detalii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.