ONG-urile își pot înscrie proiectele până la data de 5 mai 2023, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Fundației TELUS International Romania Community Board: www.telus.com/en/social-impact/giving-back/community-grants/romania.
TELUS International are o misiune puternică de a sprijini comunitățile în care activează și, prin intermediul TELUS International Romania Community Board, oferă oportunități pentru dezvoltarea durabilă a acestora.
Granturile se acordă pentru proiecte care îndeplinesc criterii precum impactul pozitiv asupra comunității, sustenabilitatea, inovația și implicarea activă a comunității. Acestea sunt acordate exclusiv organizațiilor non-guvernamentale înregistrate în România, iar proiectele depuse trebuie:
- să aibă ca beneficiari direcți copii, tineri sau familiile acestora;
- să fie implementate în anul 2023;
- să utilizeze inovația socială în abordarea unei probleme importante pentru societate.
Suma maximă alocată proiectelor câștigătoare este de 5.000 USD, cu excepția a două proiecte care pot primi până la 10.000 USD fiecare, în funcție de complexitatea acestora și de numărul de beneficiari.
Decizia finală cu privire la proiectele câștigătoare va fi luată în luna iunie 2023 de către membrii comitetului executiv ai Fundației TELUS International Romania. Proiectele pentru cea de-a doua sesiune de granturi, în valoare tot de 50.000 USD, vor putea fi depuse până la data de 13 octombrie 2023.
Sursa: romaniapozitiva.ro