Guvernul României a adoptat Ordonanța care va reglementa acordarea granturilor pentru investiții

proiect.png

Ordonanța de urgență care va reglementa contractarea de granturi pentru investiții de către microîntreprinderi și IMM-uri a fost adoptată în ședința de astăzi a Executivului. Concret, vor fi acordate granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii și pentru investiții destinate retehnologizării. Finanțarea acestora este asigurată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din Programul Operațional Competitivitate.

Măsura 1 – Granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii

Fonduri alocate: 59,69 milioane euro, din POC și de la bugetul de stat

Valoarea granturilor: între 50.000 euro și 200.000 euro, cel mult de cinci ori cifra de afaceri din 2019. Microîntreprinderile vor trebui să asigure cofinanțare de 5%, întreprinderile mici -10%, iar întreprinderile mijlocii – 15%

Ce firme pot contracta granturile: entitățile care își desfășoară activitatea domenii din Clasa P – Invățământ, Clasa Q – Sănătate și asistența socială, Clasa S – Alte activități de servicii.

Măsura 2 – Granturi pentru investiții destinate retehnologizării

Fonduri alocate: 358,14 milioane euro, din POC și de la bugetul de stat

Valoarea granturilor: între 50.000 euro și 500.000 euro, cel mult de cinci ori cifra de afaceri din 2019. Beneficiarii vor trebui să asigure cofinanțare de 25% – 75%, în funcție de regiunea în care este realizată investita.

Ce firme pot contracta granturile: entitățile care își desfășoară activitatea în domenii din Clasa C – Industria Prelucrătoare (cu excepția codurilor 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției), Clasa F – Construcții; Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor; Clasa H – Transport și depozitare; Clasa I – Hoteluri și restaurante.

Cum vor fi selectați beneficiarii de granturi:

Criteriile pentru selectarea microîntreprinderilor și IMM-urilor care vor beneficia de granturi, stabile prin actul normativ, sunt:

a) Scăderea cifrei de afaceri la 31 decembrie 2020 față de 31 decembrie 2019, ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19;

b) Scăderea ratei profitului operațional aferent exercițiul financiar 2020 în raport cu exercițiul financiar 2019, ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19;

c) Rata rentabilității activității operaționale în exercițiul financiar 2019, înainte de apariția pandemiei COVID-19;

d) Apartenența domeniului de activitate – cod CAEN – la soldul balanței comerciale, conform prevederilor OUG. Investiția este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică / Banca Națională a României;

e) Creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate al proiectului.

În cazul proiectelor care obțin punctaje egale, departajarea se va face în funcție de rata rentabilității activității operaționale în exercițiul financiar 2019, calculată cu 3 zecimale. Proiectele care nu vor obține min. 60 puncte nu vor fi eligibile pentru obținerea de finanțări.

Reamintim faptul că MIPE a publicat pe site, pentru consultare, proiectul OUG în data de 25 mai: https://mfe.gov.ro/oug-4-1-1/.

După publicarea actului normativ adoptat în ședința de Guvern de astăzi, MIPE va publica pe site, pentru consultare, ghidului solicitantului pentru contractarea granturilor în cadrul celor două măsuri. Conform calendarului estimativ din prezent, apelul urmează să fie lansat în august 2022. Proiectele pentru contractarea granturilor vor fi depuse prin platforma IMM Recover.

Sursa: MIPE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top