Guvernul Ungariei finanțează cu 73 de milioane de euro 66 de proiecte din Harghita, Covasna și Mureș, în cadrul programului de dezvoltare economică a Ţinutului Secuiesc.
Dintre proiectele declarate câştigătoare 31 provin din Harghita, 18 din Covasna şi 17 din judeţul Mureş. Solicitanţii ale căror proiecte au fost respinse au dreptul să depună contestaţie.
În cadrul sesiunii de finanțare, doar IMM-uri au fost eligibile să depună proiecte, iar statul ungar va finanţa cincizeci la sută din suma totală necesară implementării.
Majoritatea proiectelor se referă la dezvoltarea firmelor existente, dar au existat şi proiecte de investiţie de tip greenfield.
Sursa: Hotnews.ro