HoReCa România în pandemie: vânzări în scădere cu 39%, autorizații lipsă

Un studiu realizat asupra restaurantelor, pensiunilor și altor firme românești din sectorul HoReCa oferă posibile explicații ale slabei participări la schema de despăgubiri de 500 de milioane de euro derulată de Guvern.

Afacerile din acest domeniu au suferit, într-adevăr, scăderi mari de activitate în anul 2020, când pandemia COVID-19 a atras restricții de funcționare. Multe firme, însă, nu au putut aplica la schema HoReCa și din cauza lipsei autorizațiilor, cel puțin în București.

Un studiu realizat de analistul financiar Iancu Guda, la solicitarea principalelor organizații de patroni din sectorul HoReCa, arată următoarele:

  • Scăderea vânzărilor la nivel sectorial este de 39%, de la 26 miliarde de lei în 2019 la doar 16 miliarde de lei în 2020.
  • 8 din 10 firme HoReCa au raportat scăderi ale vânzărilor.
  • În ceea ce privește situația pe județe, s-au raportat scăderi la nivelul întregii țări, însă de intensități diferite. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Cluj (-50%), București și Timiș (-44%), iar cele mai mici în Constanța (-23%) și Tulcea (-9%).
  • Profitul absolut la nivel de industrie a scăzut de 4 ori, de la 3,58 miliarde de lei în 2019, la doar 0,84 miliarde de lei în 2020, astfel că marja netă de profit a scăzut la 5%.
  • Dacă, în 2019, 1 din 10 companii aveau pierderi, în 2020, 4 din 10 companii din cele 11 sectoare de activitate din HoReCa au înregistrat pierderi.

„Companiile active în sectorul HoReCa au raportat pe parcursul anului 2020 o scădere a vânzărilor cu 39% și profituri de 4 ori mai mici comparativ cu anul anterior. Astfel, pentru fiecare cifră de afaceri de 100 lei raportată pe parcursul anului 2020 de întreg sectorul HoReCa (în scădere față de 164 lei în anul 2019), profitul mediu net a scăzut la doar 5 lei (în scădere față de 20 lei în anul 2019).

Suplimentar, 45% dintre companiile active în sectorul HoReCa au raportat pierderi pe parcursul anului 2020, comparativ cu doar 8% în anul 2019. Considerând și companiile cu un grad foarte ridicat de îndatorare (>90% din active), aproximativ 7 din 10 companii active în sectorul HoReCa prezintă un risc major de insolvență la finalul anului 2020, comparativ cu doar 30% în anul 2019. Având în vedere toate acestea, HoReCa a fost cea mai afectată industrie din România pe parcursul anului 2020 în contextul măsurilor luate de guvern împotriva pandemiei COVID-19”, a declarat Iancu Guda, analist financiar, autorul studului.

Mai multe detalii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top